Image default
Iași

VIVA EXCLUSIV. AUDIO: Un film românesc are șanse de a fi nominalizat la Oscar. Ce spune Irina Margareta Nistor

Două filme românești, ”Acasă” și ”Colectiv” sunt pe lista lungă de sute de pelicule, cu o concurență imensă, din care în februarie 2021 se va anunța mai întâi lista scurtă de 10 filme, iar în martie cele 5 nominalizări la Oscar, pentru fiecare categorie. Criticul de film Irina Margareta Nistor a vorbit în exclusivitate pentru VIVA FM, despre cele două filme, spunând, însă, că un al treilea este preferatul său: 30/15, filmul lui Ștefan Mandachi.

”În principiu, nu poate fi decât un film, ales dintr-o comisie de experți, iar comisia a ales filmul ”Colectiv”. ”Acasă” a fost la Sundance, acolo unde a fost și Colectiv, a câștigat multe premii, dar nu a fost recomandat. Mai avem de așteptat, e interesant că premiile se vor da de Floriile noastre, deci să le ținem pumnii. Dintre cele două, eu țin cu al treilea, care mi s-a părut mai util: mă refer la 30 de ani și 15 minute. Dacă vom ști să ne organizăm ceva mai bine ca anul trecut, poate că o să mai învățăm câte ceva, pentru că ar fi păcat.”, a spus Irina Margareta Nistor.

 

DESPRE ”ACASĂ”: 

În vara anului 2016, doi reporteri de la Casa Jurnalistului au început un reportaj despre Delta Văcărești, cel mai mare parc natural urban din Europa Continentală. Aici, într-o baracă improvizată, trăia familia Enache – 16 oameni, dintre care 11 copii – izolată în inima Bucureștiului, fără acces la utilități, educație sau medici. Reporterii au sfârșit prin a derula o documentare pentru un film de lung metraj și un proiect social care a strâns în jurul copiilor nenumărați voluntari și organizații umanitare. Familia a trăit timp de 20 de ani în sălbăticia din Delta Văcărești, până când locul a căpătat statutul de zonă protejată – Parcul Natural Văcărești, primul parc natural urban din România.

DESPRE ”COLECTIV”:

Colectiv este un film documentar din 2020 regizat de Alexander Nanau. Acesta urmărește o investigație a unor jurnaliști de la Gazeta Sporturilor despre corupția din sistemul de sănătate românesc care a cauzat dezastrul de la clubul Colectiv.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate