Image default
Botosani

VIDEO | Controale ale forțelor de ordine intensificate în perioada următoare pentru limitarea efectelor pandemiei

În ultimele 24 de ore polițiștii botoșăneni, sub autoritatea Instituției Prefectului, împreună cu jandarmi, polițiști locali, polițiști de frontieră, lucrători din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, precum și specialiști din cadrul Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinară, Inspectoratului Teritorial de Muncă și Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului, au acționat pe raza întregului județ pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19 în rândul populației și pentru verificarea modului în care sunt respectate măsurile impuse în contextul stării de alertă, în zonele aglomerate, cât și în mijloacele de transport în comun.

Astfel, pe raza județul au fost organizate 4 acțiuni punctuale în cadrul cărora au fost verificate 64 de locații de interes.

În urma neregulilor constatate echipele de control au aplicat 33 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 5.500 de lei, dintre acestea 31 de sancțiuni au fost aplicate persoanelor care nu purtau mască de protecție în locurile în care acest lucru era obligatoriu.

Având în vedere specificul perioadei care urmează, respectiv zilele de 1 Martie și 8 Martie, forțele de ordine vor intensifica activitățile de verificare  a modului în care sunt respectate măsurile privind limitarea efectelor pandemiei.

Polițiștii recomandă să respectați în continuare aceste măsuri, pentru protejarea proprie sănătăți și a celor din jur!

 

 

 

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate