Image default
Suceava

USV anunță desfășurarea activităților didactice în sistem hibrid

Având în vedere că, la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, în primele două săptămâni ale anului universitar curent s-au încheiat activitățile care au implicat cazarea în căminele studențești, preluarea laptopurilor și a tabletelor de către toți studenții din anul I, licență zi, ținând cont de faptul că incidența cazurilor de COVID-19 a crescut îngrijorător, atât la nivelul județului, cât și la nivelul municipiului Suceava, Consiliul de Administrație al USV, în urma ședinței desfășurate în data de 14 octombrie, a luat hotărârea de a reduce densitatea studenților în campus, ca măsură de prevenire a infecției cu SARS-CoV-2, prin trecerea la învățământul în sistem hibrid.

Astfel, în perioada 18-31 octombrie 2021, cursurile, cât și alte activități didactice specifice fiecărei facultăți în parte, se vor desfășura în format online, urmând ca seminarele și laboratoarele să aibă loc, în continuare, on-site.

Mai multe detalii privind această hotărâre, găsiți AICI.

Îîn următoarele două săptămâni căminele studențești vor funcționa în regim normal, la fel ca în primele două săptămâni de studii. În linii mari, orarul actual, întocmit la începutul semestrului, nu va suferi modificări.

O nouă decizie privind continuarea activităților didactice în sistem hibrid, revenirea la învățământul față în față sau modificarea structurii anului universitar prin introducerea unei perioade de vacanță / concediu, se va lua în data de 28 octombrie 2021, cu aplicabilitate începând cu data de 1 noiembrie 2021.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate