Image default
Botosani

Un bărbat s-a înecat într-un lac pe raza localității Zahoreni

Un bărbat în vârstă de 64 de ani s-a înecat, miercuri dimineaţă, într-un lac de pe raza localităţii Zahoreni din comuna Manoleasa, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Botoşani, Dorina Lupu.

Potrivit acesteia, cadavrul bărbatului a fost observat plutind deasupra apei, iar martorii au alertat autorităţile prin serviciul 112. La faţa locului s-a deplasat un echipaj de la Garda de intervenţie a ISU din oraşul Săveni.

„La sosirea forţelor de intervenţie la faţa locului, bărbatul, în vârstă de 64 ani, plutea la suprafaţa apei, la circa zece metri distanţă de mal. Unul dintre pompieri a intrat în apa adâncă de circa jumătate de metru şi a adus trupul neînsufleţit la mal”, a precizat Dorina Lupu.

Ea a adăugat că poliţiştii cercetează împrejurările în care bărbatul respectiv şi-a pierdut viaţa

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate