Image default
Iași Slider Iasi

Tudorel Toader către Comisia de la Veneția: „Nu îmi asum nimic din ceea ce au făcut sau nu au făcut alții”. Spune că guvernul ar intenționa să-l revoce

Tudorel Toader, fostul ministru al Justiţiei, precizează, într-o scrisoare transmisă Comisiei de la Veneţia, că nu îşi asumă „nimic din ceea ce au făcut sau nu au făcut alţii” în acest domeniu. Acesta a postat, luni, 2 decembrie, pe pagina sa de Facebook, scrisoarea trimisă către Comisia de la Veneţia, după ce în spaţiul public au apărut informaţii că Guvernul ar urma să solicite revocarea sa din calitatea de membru titular al acestui for.

În măsura în care această informaţie se va confirma, exprim speranţa faptului că Executivul are în vedere şi următoarele împrejurări: refuzul de a promova Ordonanţa de Urgenţă privind amnistia şi graţierea. Se cunoaşte faptul că se insista pentru un act de clemenţă cu puţine excepţii şi fără limite de pedeapsă. Măsura ar fi profitat tuturor, nu doar majorităţii guvernamentale din acea perioadă„, menţionează Toader în scrisoare.

De asemenea, potrivit Agerpres, fostul ministru precizează că proiectul de lege privind recursul compensatoriu a fost iniţiat anterior momentului în care a preluat portofoliul de la Ministerul Justiţiei. „În procedura parlamentară, sub semnătura mea, Ministerul Justiţiei a dat aviz negativ modificărilor parlamentare”, spune acesta în document.

Tot în scrisoare, Toader arată că Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Codului penal, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, precum şi pentru transpunerea Directivei privind confiscarea extinsă. „În iulie 2017, proiectul de lege a fost adoptat de către Guvern şi transmis Parlamentului spre legiferare. Proiectul de lege a fost preluat de către Comisia specială care l-a modificat în mod substanţial, adăugând numeroase soluţii legislative declarate neconstituţionale, inclusiv forma adoptată după primul control de constituţionalitate„, susţine fostul ministru.

Potrivit acestuia, Ministerul Justiţiei a elaborat proiectul de lege pentru modificarea Codului de procedură penală, în acord cu deciziile Curţii Constituţionale, precum şi pentru transpunerea Directivei privind consolidarea prezumţiei de nevinovăţie. „Proiectul de lege a fost preluat de către Comisia specială care l-a modificat în mod substanţial, adăugând numeroase soluţii legislative declarate neconstituţionale, inclusiv forma adoptată după primul control de constituţionalitate. Niciuna dintre soluţiile legislative care au fost declarate neconstituţionale nu a fost iniţiată de către Ministerul Justiţiei”, mai arată fostul ministru.

Mai mult, Tudorel Toader menţionează şi despre refuzul de a promova ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Codului penal şi a Codului de procedură penală, prin preluare unora dintre soluţiile proiectelor de lege, declarate neconstituţionale, prin care se urmărise modificarea celor două Coduri. „Se dorea următoarele: preluarea prin OUG a soluţiilor validate prin controlul de constituţionalitate; preluarea, cu modificări, a soluţiilor declarate ca fiind parţial neconstituţionale, respectiv preluarea soluţiilor nesupuse controlului de constituţionalitate, sub motivarea faptului că ‘sunt constituţionale din moment ce nu au fost criticate de către autorii obiecţiei de neconstituţionalitate'”, se mai precizează în scrisoare transmisă Comisiei de la Veneţia.

O altă împrejurare pe care o punctează Toader este refuzul de a promova ordonanţă de urgenţă „care să consacre posibilitatea formulării contestaţiei în anulare împotriva hotărârilor definitive pronunţate de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în completurile de 5 judecători”.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate