Image default
Rădăuți Suceava

Traian Andronachi va fi în continuare managerul Spitalului Municipal Rădăuţi

În urma examenului desfăşurat joi, 23 aprilie, managerul Spitalului Municipal „Sfinții Doctori Cosma și Damian” din Rădăuţi, Traian Andronachi, rămâne la conducerea unităţii spitaliceşti din localitate.

Astfel, Andronachi va ocupa postul de manager pentru încă cel puţin patru ani.

După susţinerea celor două probe, Traian Andronachi, avocat de profesie, a obţinut note maxime din partea comisiei de examinare.

Din comisia de examinare au făcut parte Cristina Agavriloaie, din cadrul Direcției de Sănătate Publică Suceava; managerul Spitalului Vatra Dornei, Valentin Ioan Stan; medicul Lucian Paziuc, de la Spitalul Câmpulung Moldovenesc şi juristul Haralambie Hergheligiu.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate