• Acasa
  • sanctiuni contraventionale
Suceava

Amenzi de peste 250.000 de lei aplicate de inspectorii de muncă suceveni, în luna octombrie

Cristian Ochrim
În luna octombrie 2020, activitatea Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava a avut ca obiectiv principal realizarea Programului de acţiuni al Inspectoratului Teritorial de Muncă pe
Suceava

Acţiuni de control pentru verificarea legalității efectuării transportului de marfă și persoane

Cristian Ochrim
În această dimineață, polițiști din cadrul Serviciului Rutier – IPJ Suceava, în colaborare cu inspectori din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier, au
Suceava

Polițiștii suceveni au acţionat în zonele trecerilor de pietoni. Amenzi peste 25.000 de lei pentru şoferi şi pietoni

Cristian Ochrim
În ziua de 16 iulie, în intervalul orar 07.30 – 12.30, lucrători din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Rutier au acționat în echipaje mixte,
Suceava

Coronavirus Suceava: 209 pacienţi internaţi în spitalele din Suceava şi Rădăuţi

Cristian Ochrim
Instituţia Prefectului – judeţul Suceava a informat că, astăzi, 15 iunie 2020, ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate
Suceava

Amenzi de peste 100.000 de lei aplicate sucevenilor pentru nerespectarea măsurilor impuse de Ordonanţele Militare

Cristian Ochrim
În ultimele 24 de ore, pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pe raza județului Suceava au acționat 530 de cadre M.A.I. (din care 379 de
Suceava

A scăzut numărul sucevenilor amendaţi pentru că nu au respectat măsurile de restricționare a circulației

Cristian Ochrim
Activitățile desfășurate în contextul răspândirii COVID 19, în ultímele 24 de ore, au constat în 70 misiuni, cele mai multe pentru verificarea respectării interdicțiilor impuse
Suceava

Amenzi şi dosare penale, pentru sucevenii care nu au respectat prevederile Ordonanţelor Militare

Cristian Ochrim
Pentru menținerea ordinii și siguranței publice, pe raza județului Suceava au acționat, în ultimele 24 de ore, 474 de cadre M.A.I. (din care 370 polițiști,
Suceava

Amenzi şi dosare penale pentru sucevenii care nu au respectat normele instituite în perioada stării de urgență

Cristian Ochrim
Forțele de ordine, constituite în echipe de polițiști și echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști local și militari, au continuat să efectueze verificări în
Suceava

De 1 mai, sucevenii au primit amenzi în valoarea totală de peste 350.000 de lei

Cristian Ochrim
Forțele de ordine, constituite în echipe de polițiști și echipe mixte formate din polițiști, jandarmi, polițiști local și militari, au continuat să efectueze verificări în

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate