Suceava

Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava organizează o campanie de igienizare a traseelor turistice

Cristian Ochrim
Inspectoratul de Jandarmi Județean Suceava organizează, în această perioadă, o campanie de igienizare a traseelor turistice, cu scopul de a colecta deșeurile aruncate în ariile
Suceava

Incendii în Valea Moldovei şi Bucşoaia, generate de coşurile de fum

Cristian Ochrim
Pompierii militari ai Gărzii de Intervenție Gura Humorului au intervenit, joi, cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui
Suceava

Delgaz Grid a investit, în 2020, peste 1,5 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea rețelei de distribuție a gazelor din județul Suceava

Cristian Ochrim
Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță și racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz
Suceava

Lucrări de reabilitare pe mai multe tronsoane de drumuri naționale din judeţul Suceava

Cristian Ochrim
Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a invitat luni, la o întâlnire în teren, reprezentanții Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) Iași. „Am
Suceava

O lumânare lăsată aprinsă și nesupravegheată a provocat un incendiu într-o gospodărie din Bucșoaia

Cristian Ochrim
Militarii Gărzii de Intervenție Gura Humorului și ai Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc au intervenit, în această noapte, cu 3 autospeciale de stingere pentru localizarea

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate