Image default
Suceava

Suceava: Finanțare de 54 de milioane de euro pentru modernizarea de drumuri judeţene și reabilitarea de obiective de patrimoniu

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a anunțat obținerea unei finanțări europene de 54,1 de milioane de euro pentru modernizarea a 67 de kilometri de drumuri și reabilitarea Muzeului Satului Bucovinean și a Casei Memoriale Simion Florea Marian.

Flutur a declarat că instituției pe care o conduce i-au fost aprobate două proiecte extrem de importante, prin Programul Operațional de Asistență Tehnică 2014 – 2020, unul pe infrastructură rutieră, respectiv drumuri județene și unul pe obiective de patrimoniu cu potențial turistic.

Ghidul de finanțare solicită încheierea unui acord de parteneriat între ADR Nord-Est, ca lider de proiect, și județul Suceava, prin Consiliul Județean.

Acest parteneriat face obiectul unui Proiect de hotărâre care urmează a fi aprobat în ședința extraordinară convocată luni, 11 ianuarie.

Primul proiect se referă la modernizarea unei rețele de drumuri județene care urmează să lege zona Mălini de municipiul Fălticeni și orașul Gura Humorului, pe de o parte, dar și până la limita cu județul Neamț, spre localitatea Borca și Lacul Bicaz.

Proiectul prevede modernizarea a 67 de kilometri de drumuri județene, care vor face legătura între zece localități, printre care Fălticeni, Horodniceni, Cornu Luncii, Mălini, Slatina, cu o populație totală de peste 60.000 de locuitori, având conexiuni la DN 2 și DN 17.

Valoarea proiectului este de 47 de milioane de euro, adică aproximativ 225 de milioane de lei, cu o contribuție a Consiliului Județean de doar 159.000 de lei.

Al doilea proiect se referă la lucrări de reabilitare și conservare la Muzeul Satului Bucovinean și la Casa Memorială Simion Florea Marian. Proiectul are o valoarea de 7,1 milioane de euro, respectiv aproximativ 45 de milioane de lei, cu o contribuție a CJ Suceava de 34.500 de lei.

„Atât obiectivele de infrastructură rutieră, cât și cele destinate infrastructurii turistice vor contribui la dezvoltarea economică a zonei, la atragerea de investiții și turiști deschizând în același timp calea și spre atragerea altor categorii de proiecte și investiții.”, a precizat Flutur.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate