Image default
Botosani

Sindicatele cer în instanță stimulentul pentru angajații din centrele de asistență socială

Sindicatul ”IMPACT” Botoșani deschide acțiuni în instanță pentru toți membrii de sindicat care au fost izolați la locul de muncă în centrele rezidențiale, respectiv pentru colegii din DGASPC Botoșani și Brașov, Unitățile de Asistență Medico- Socială ”Dr. Elena Popovici” Flămânzi și Săveni, Direcțiile de Asistență Socială Botoșani și Siret.

Sindicaliștii cer, astfel, acordarea stimulentului de risc în sumă fixă de 1150 lei, aprobat de Guvernul României, prin Ordonanța de Urgență nr. 82/21 mai 2020.

Sumele, provenind din fonduri europene,  trebuiau acordate în baza unor tabele înaintate către agențiile județene pentru plăți și inspecție socială de fiecare angajator în parte.

Instituțiile care au avut salariați izolați la locul la muncă au promovat toate demersurile și au depus documentația solicitată către AJPIS-uri pentru obținerea fondurilor necesare plății acestui stimulent de risc, dar sumele nu sunt încă alocate fiecărei instituții pentru salariații săi.

Federația sindicală FNS PRO.ASIST din care face parte și Sindicatul ”IMPACT” Botoșani ia atitudine și solicită Președintelui României să nu promulge legea de respingere a acestui stimulent, inițiată de Camera Deputaților și pe care sindicaliștii o consideră “o bătaie de joc la adresa salariaților din asistență socială, singurii  sacrificați în perioada stării de urgență fiind izolați la locul de muncă în ture succesive de câte 14 zile.

Camelia Socianu, liderul Sindicatului Impact, susține că și după încetarea stării de urgență, angajații unor centre rezidențiale din țară au continuat izolarea la locul de muncă.

Deasemenea, susține sindicalistul, salariații din asistență socială sunt singurii care sunt testați periodic la două săptămâni pentru depistarea infectării cu coronavirus fiind într-un permanent stress pentru a nu fi declarați falși-pozitivi și internați în spital.

Citește comunicatul AICI!

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate