Image default
Comunicate de presa

Senator PSD Suceava, Ioan Stan

Din câte putem observa, domnului Gheorghe Flutur nu-i ajunge statutul de doctor obținut peste noapte, ci mai nou se vrea și mecanic șef de locomotivă anunțând cu ce viteză vor circula trenurile pe ruta Pașcani-Suceava după ce calea ferată va fi, chipurile, reabilitată pe acest tronson. Asta în contextul în care discutăm despre un proiect de investiții în structura feroviară la realizarea căruia președintele Consiliului Județean Suceava nu a contribuit cu nimic, acesta fiind elaborat integral de Compania Naţională de Căi Ferate CFR – SA. Singurul efort depus de Gheorghe Flutur în această conjunctură fiind semnătura pusă pe avizul cerut de compania menționată. Atât! În rest nu are niciun merit, dar cu toate acestea a preferat să folosească această inițiativă a CFR în scop electoral, prezentând-o ca pe o realizare personală. Ori asta nu e nimic altceva decât o nouă încercare ieftină de manipulare, de care sucevenii în mod clar s-au săturat.

Alt proiect aflat pe hârtie cu care încearcă să manipuleze electoratul este cel referitor la construirea a două spitale: unul de copii și unul de boli infecțioase. Poate domnia sa a uitat, dar tema spitalului de copii a folosit-o și în campania electorală din 2016. Unde este acesta? A rămas pe hârtie, după cum tot pe hârtie vor rămâne toate promisiunile electorale pe care le aruncă în spațiul public. Așteptăm cu interes momentul când va arăta ce a făcut pentru suceveni, nu ce va face. Pentru că tot „face” de 4 ani și nu se vede nimic în urma sa.

Și dacă tot veni vorba despre acest subiect, decât să braveze cu investiții iluzorii în spitale inexistente, poate nu ar strica să le explice sucevenilor cum a pus pe butuci Spitalul Județean Suceava în plină pandemie, când sucevenii aveau mai mare nevoie de el, făcându-se vinovat de moartea a peste 200 de oameni.

Ne este clar că la felul în care înțelege domnul Flutur să facă politică, ne putem aștepta ca zilele următoare să afirme că cele 80 de miliarde de Euro obținute de la Uniunea Europeană (deocamdată doar pe hârtie), sunt numai pentru județul Suceava. Și ca să fim drepți, trebuie să recunoaștem că România a fost cea mai nedreptățită țară în privința alocării acestor forme de sprijin financiar, fiind singura din UE care a obținut mai puțini bani decât și-a propus, restul țărilor obținând bani și beneficii suplimentare în urma negocierilor. Acest lucru s-a datorat prestației lamentabile a președintelui Klaus Iohannis, care efectiv nu a fost în stare și nici nu credem că și-a dorit să facă mai mult pentru țară, după cum nici Gheorghe Flutur nu poate face mai mult pentru județ.

Senator, Ioan Stan

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate