Image default
Suceava

„Reading for pleasure”, la Biblioteca Bucovinei

Biblioteca Bucovinei „I. G. Sbiera”, prin Secţia împrumut pentru copii, şi-a propus ca şi prin acest proiect să depăşească tiparul clasic al
unei biblioteci publice şi să devină mai vizibilă în viaţa utilizatorilor săi, lansând o provocare la lectură iubitorilor limbii engleze, ale căror cunoștințe sunt la nivelul B2 (upper-intermediate).

„Fiecare participant va primi pentru împrumut câte două cărți şi va completa fișele autorilor și cărţilor, urmând ca, după vacanța de vară, să ne întâlnim cu toții pentru a împărtăși bucuriile lecturii de plăcere. Cu siguranță vom avea pregătite și câteva surprize…

Prin acest proiect urmărim ca utilizatorii secţiei să descopere autori clasici și contemporani pentru copii și adolescenți, să se cunoască între ei, având un hobby comun, și să capete încredere pentru a citi și alte cărți în limba engleză.”, a precizat Gabriel Cărăbuș, manager al Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”.

Înscrierea are loc la Secția împrumut pentru copii a Bibliotecii Bucovinei „I. G. Sbiera”, situată în corpul A, la etajul I.

Pentru mai multe informații, potențialii participanți pot suna la nr. de telefon 0330401548/0330401549, interior 22.

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate