• Acasa
  • Iași
  • Premierul Nicolae Ciucă a solicitat analizarea lucrării sale de doctorat
Iași

Premierul Nicolae Ciucă a solicitat analizarea lucrării sale de doctorat

Premierul Nicolae Ciucă a solicitat Comisiei de Etică a Universității Naționale de Apărare să-i analizeze lucrarea de doctorat. Aceasta a fost susținută în 2003 și este intitulată „Dimensiunea angajării armatei României în operațiuni întrunite multinaționale”.

Potrivit premierului, alegerea tematicii tezei de doctorat s-a bazat predominant pe experienţa personală acumulată în misiunile internaţionale la care a participat nemijlocit, individual sau împreună cu Batalionul 26 Infanterie: misiunea ONU de menţinere a păcii din Angola (1996-1997), misiunea NATO din cadrul rezervei strategice a SACEUR pentru Balcanii de Vest (2000-2001) şi misiunea de tip coaliţie din Afganistan (2002).

„Aşadar, teza mea de doctorat înglobează, pe lângă cercetarea ştiinţifică şi studiul teoretic, experienţa acumulată în misiunile reale şi exerciţiile la care am participat, aceasta constituindu-se, în mod evident, contribuţia originală proprie unei teze de doctorat corect elaborată”, a spus Nicolae Ciucă.

Premierul subliniază că în calitate de militar, indiferent de poziţia pe care a fost încadrat, şi-a îndeplinit întotdeauna atribuţiile, „respectând principiile, legile şi regulamentele militare care guvernează activitatea Armatei Române”. Totodată, menţionează că din anul 2003, după susţinere, teza sa de doctorat este publică şi a putut şi poate fi consultată la Biblioteca Universităţii Naţionale de Apărare şi la Biblioteca Naţională.

Pressone.ro, într-o anchetă publică, susține că teza premierului,  în baza căreia a devenit doctor în ştiinţe militare în 2003, include conţinut plagiat în cel puţin 42 de pagini din totalul de 138.

Vă recomandăm să citiți și:

Atenționare meteo: Intensificări de vânt în peste trei sferturi din țară

VIDEO EXCLUSIV | Preadolescența le dă bătăi de cap părinților. Sfaturile unui specialist

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate