Image default
Iași

Portar de la Juventus Torino, la Poli Iași

Laurenţiu Brănescu a semnat miercuri, 13 ianuarie, un contract valabil până în vara anului 2021, cu Politehnica Iaşi. Fotbalistul român a ajuns în 2011 în Italia, atunci când a semnat un contract cu Juventus Torino, dar nu a reuşit să se impună la gruparea torineză şi a fost împrumutat, în mai multe rânduri, la diverse echipe din Europa.

În tot acest timp a fost împrumutat la formaţii din Italia, Ungaria, Cipru, Lituania, Croaţia şi România. Ultima dată a apărat poarta echipei Kilmarnock FC din Scoţia. Noul portar al Politehnicii are selecţii în toate loturile naţionale la României (U15, U17, U19 şi U21).

”De când am plecat de la Rm. Vâlcea în Italia, e prima dată când mă leg de un club oficial, 100%, nu merg împrumut. Mă bucură acest fapt, sper să fie de bun augur pentru mine. Am fost primit foarte bine şi sunt foarte fericit pentru alegerea făcută. M-au convins câteva lucruri foarte importante: mi-a plăcut cum mi-au vorbit cei din club, cu antrenorul de portari am deja un raport foarte bun şi îmi place că avem aceleaşi idei. Îmi doresc să fiu cât mai repede pregătit. Am mai jucat cu Calcan şi cu Popadiuc la lotul naţional, dar îi cunosc pe toţi, pentru că urmăream campionatul Ligii 1. Mă bucură faptul că antrenorul are încredere în mine şi acum nu trebuie să îl dezamăgesc. Primul obiectiv pentru mine este pregătirea, apoi, când mister va apela la mine, trebuie să ajut echipa. E important ca echipa să adune cât mai multe puncte. Trebuie să fim un grup unit, pentru că altfel nu poţi să câştigi meciurile. Aşa se face performanţa”, a spus Brănescu după semnarea contractului.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate