Image default
Botosani

Poeți români contemporani cu Eminescu: Iacob Mureșianu: elanul patriotic

Numele lui Iacob Mureșianu a rămas în istoria literaturii mai mult legat de activitatea sa publicistic-iluministă, desfășurată în sprijinul culturii românilor brașoveni, decât de cea literară, deși a publicat mai multe poezii.

Născut la Rebrișoara, Bistrița-Năsăud, format la școlile greco-catolice ale Blajului, Iacob Mureșianu s-a stabilit la Brașov în 1837, unde, aproape cincizeci de ani, a fost profesor şi director la Liceul latino-german. Aici, subliniază Aron Pumnul în prezentarea pe care i-o face în tomul IV, partea 2, al Lepturariului românesc, „în soțietate cu văru-său Andrei Mureșeanul și cu Georgiu Barițiu, a lucrat cu toată înțelepciunea și nepregetul parte ca să deștepte în brașoveni și în tinerii români din ținutul Brașovului dorința de a învăța și a se cultiva și convingăciunea «că fără științe nalte vom fi pururi supușii și sclavii străinilor»; iar parte a înfrățit pe însemnați români brașoveni cu ceilalți confrați ai lor, fiindcă până atunci domnea între românii brașoveni și între ceilalți locuitori mai dinăuntrul Ardealului un fel de ură rămpingătivă, ba chiar dușmănoasă, mai ales din cauza relegiunii unite și neunite. Destul că Iacob Murășeanul, împreună cu ambii săi consoți numiți mai sus, a izbutit a împăca și a înfrăți pe românii brașoveni cu toți românii ceilalți, de orice lege să fie ei. Asemenea a lucrat el și la orgănăciunea și asegurăciunea «Reuniunii Femeilor Române» din Brașov. Mai pe urmă se făcu Dereptoriu gimnaziului catolic din Brașov, și pe lângă aceea totodată și Redăptoriu «Gazetei Transilvaniei», și așa în chipul acesta a lucrat din toate puterile și cu toată înțelepciunea spre deșteptăciunea și lămuriunea conștiinței naționale, spre demustrăciunea și apărăciunea drepturilor națiunii române. Asemenea a cuntribuit și la înființăciunea «gimnaziului românesc din Brașov», care răspândise cultura la fiii națiunii din părțile răsăritene ale Ardealului”.

Între anii 1850 și 1877,a tipărit „Gazeta Transilvaniei” (fondată de George Barițiu, ca primul ziar politic al românilor ardeleni, în 1838, cu titlul „Gazeta de Transilvania”)și suplimentul acesteia, „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. În 1877, a fost ales membru de onoare al Academiei Române. S-a stins din viață în 1887, la Brașov.

Despre implicarea totală a lui Iacob Mureșianu în activitatea de publicist, E.I. Armatu scria: „Cât rău nu rezulta pentru naţiunedeacă atunci în ora cea fatală a agonizării Gazetei [de Transilvania] D-1 Iacob Murăşianu nu se supunea la sarcina cea grea de redactor răspunzător, şi nu o primia pe aceasta din mâna antecesorului său earăşi ca pe o datorie sacră pentru el faţă cu naţiunea şi cu bărbaţii ei, lepădându-se de toată odihna şi repausul cerut la cruţarea sănătăţii şi supuindu-se unor greutăţi de care alte jurnale române nici nu visează” („Foaie pentru minte, inimă și literatură”, nr. 26 din 1855). În 1855, criticând „Gazeta de Transilvania” pentru lipsa de imparțialitate Mihail Kogălniceanu are un schimb dur de replici cu Iacob Mureșianu, de care amintește G. Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent: „Cincisprezece ani mai târziu, Kogălniceanu statornicea în două polemici din România literară condițiile etice ale oricărei critici. El criticase Gazeta de Transilvania, obiectiv, fără a atinge întru nimic «persoana» redactorului, Iacob Mureșan. Acesta răspunse cu pseudonim. Însă cu omul ascuns nu se poate discuta, iar cât despre Mureșan: «Cine ești, domnule Murășianu? Care sunt până acum meritele d-tale în literatura românească, unde sunt prețioasele d-tale scrieri?»”

Iacob Mureșianu a scris poezii ocazionale (Orațiunea, Orfelinul), poezii patriotice (Martirilor, Eroii luptători), satire (Mirele către logodnică), versuri de inspirație folclorică (Baladă la saltul roman ardelean), pe care le-a publicat în „Foaie pentru minte, inimă și literatură”. Toate creațiile sale poetice „au în comun patriotismul declarat, completat de un naționalism exacerbat, tonul moralizator, limbajul latinizant și o puternică influență clasică” (Licinia Borcea). Uneori, pot fi observate și unele influențe romantice:motive preferate de poeții romantici (orfanul, revoltatul) sau procedee sintactice (interogația și exclamația retorică).

Aron Pumnul a inclus în Lepturariu românesc cules den scriptori rumâni poemele: Eroii luptători (tomul I, partea 2, 1862); Orfelinul, Blestemul mamei mele (tomul IV, partea 2, 1865).

Lucia Țurcanu

Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu”

 

 

 

BALADĂ LA SALTUL ROMAN ARDELEAN

(fragment)

 

Frunză verde, plopuri nalte,

Daţi feciori l-a nostre salte

Şijucaţi, ca para-n foc,

Erezitul Romei joc.

/…………………………../

Sus o dată-ntr-o unire

Totă lumea să se mire,

Că şi asprii timpi la dinţi

Strâns ne leagă de părinţi!

 

 

ORFELINUL

(fragment)

 

Eram în sânul mamei, în braț de fericire,

Surcel lângă trupină, de tată apărat,

Și dulce-mi fu viața, firuțul ăst subțire,

C-a relelor desfrâne puțin m-au atacat.

 

Eram fără suspine, intram râzând în casă,

De roata cea fatală a sorții nu visam;

Eram voios ca mielul, zâmbeam la toți la masă,

Și nici un păr din capu-mi să cadă nu vedeam.

 

Când tatăl meu cu fruntea în crețe strâns tăiate:

„Ascultă, dragă!”-mi zise, „eu astăzi pot să mor,

Să mor, numai năciunea să-mi fie libertate!”

Și trupu-mi amorțise de frică, de fiori!

 

„Ascultă!”-mi zise aspru: „eu merg la bătălie,

Dușmanul limbei noastre, tiranul taie tot!

Ah! Astăzi mor mai bine, decât iară-n sclavie

Să-ți duci și tu viața, Rumâne strănepot!”

 

/……………………………………………………/

În cea zi blestemată eu fusem la privire,

Cum sabia tirană pe tata mi-a tăiat;

Tot ziua aceea-mi stinse și mamă și nutrire:

Sudoarea, ce părinții cu greu au adunat.

 

Ceream și de la fere mâncare, ajutoare,

C-așa-mi spusese tata și Romul înc-a fost,

Dar și ele fugise de mare-nfiorare

Și nime de subt soare nu da de păsul nost’.

 

 

BLĂSTĂMUL MAMEI MELE

(fragment)

 

  1. Blăstăm pe-orice ființă, ce-și neag-a sa natură!

Când blastăm, nu-i scutință la nime pe pământ;

Ci blastăm piatra-n mare și scopulii-n strâmtură

Și tot. Ce-n giurul nostru nu cruță ce-i mai sânt!!!

Așa prorupe mama

De viscoli, de fiori

Crucită, cerând sama

La fete și feciori;

  1. De-a atacat pe fiu-mi a furiei capriiă

Și simețiasacă la rău l-a amăgit;

De-a tras o ochitură vro hidră să-l înghită,

Să-mi rump al floricelei pocal spre frupt gătit,

Tiranul, egoistul

Și mama dentre căi,

Sdrințosul, antecristul

Și câți atomi și smei;

  1. Să cadă de pe oase-i bucăți de corbi scobite,

Schelet să se înalțe den cercul pământesc;

Să-i fie-n aer patul tot sus la simeție,

Cu îngerii rebelici de mână să-l privesc:

Surghiun de libertate.

De patimi sfâșiat:

Sclăvească cu dreptate,

Etern încătușat!

 

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate