Image default
Suceava

Peste 250 de poliţişti prezenţi la datorie, în minivacanţa prilejuită de marcarea Unirii Principatelor Române

Astăzi, 24 inuarie, românii marchează 161 de ani de la Unirea Principatelor Române – Mica Unire care a creat premisele constituirii statului român.

Pe raza județului, în comunitățile în care s-au organizat activități de comemorare și celebrare, polițiștii au participat alături de cetățeni și autorități la manifestările derulate.

În intervalul orar 09:30 – 11:30, pe raza orașului Siret, s-a desfășurat manifestarea omagială prilejuită de sărbătorirea a 161 de ani de la Unirea Principatelor Române, prin depuneri de coroane de flori la Monumentul din centrul cartierului Pădureni.

Polițiștii au depus coroane de flori și au omagiat eroii neamului alături de peste 100 de persoane.

Pentru polițiști ziua nu s-a încheiat însă, după activitățile comemorative aceștia completând echipajele care vor fi în acțiune în acestă minivacanță pentru siguranța cetățenilor.

 

Peste 250 de  poliţişti acţionează zilnic, în perioada 24 – 26 ianuarie 2020.

Vor fi prezenți la datorie poliţişti de ordine publică, poliţişti rutieri, dar și de la celelalte structuri, respectiv: poliţia transporturi, arme, explozivi şi substanţe periculoase, polițiști judiciariști și din structurile de investigare a criminalității economice, luptători de intervenţie rapidă. De asemenea, vor fi constituite şi rezerve de poliţişti, fiind pregătiţi să intervină dacă situaţia impune.

Aparatele radar vor fi montate pe toate drumurile judeţene iar echipajele de poliție rutieră vor constitui filtre în trafic pentru identificarea celor care se urcă la volan după ce au consumat băuturi alcoolice.

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității împreună cu polițiști din cadrul grupului de lucru constituit la nivelul IPJ Suceava pentru gestionarea problematicii preventive vor fi prezenți la evenimentele sociale organizate pe raza județului și vor desfășura activități de prevenire și informare. De asemenea, vor fi desfășurate activități de prevenire și în zonele cu aflux de turiști.

Astfel, pentru prevenirea furturilor din genţi şi buzunare, poliţia recomandă cetățenilor:

  • Să fie atenţi la bunurile pe care le deţin asupra lor, respectiv sume de bani, telefoane mobile, documente personale, etc.
  • Să fie atenţi atunci când se află la cumpărături în supermarket, pieţe sau zone aglomerate;
  • Să fie atenţi la bunurile pe care le au asupra lor atunci când se află în mijloacele de transport în comun.

 

Pentru prevenirea infracţiunilor de tâlhărie, poliţia recomandă cetățenilor:

  • Să nu se afişeze ostentativ cu obiecte de valoare ( lănţişoare, brăţări, etc.)
  • Să evite zonele întunecate şi locurile dosnice frecventate de persoane suspecte, pretabile la comiterea de infracţiuni;
  • Să nu accepte niciodată oferte de găzduire făcute de persoane necunoscute;
  • Să evite urcarea în lift cu persoane necunoscute.

 

Pentru prevenirea furturilor din autoturisme, poliţia recomandă cetățenilor:

  • Să nu parcheze autoturismul în zone neiluminate;
  • Să se asigure că autoturismul are închise toate portierele;
  • Să nu lase în autoturism bunuri de valoare care ar putea atrage atenţia hoţilor.

 

Pentru prevenirea furturilor din locuinţe, poliţia recomandă cetățenilor:

–  Dacă  pleacă de acasă pentru scurt timp, să nu lase uşa apartamentului neîncuiată;

–  Să fie atenți, ca în orice împrejurare să nu piardă sau să li se fure cheia;

– Să nu permită accesul în locuinţă a persoanelor care pretind că sunt de la diverse societăţi comerciale, firme, asociații, etc.

 

Pentru o călătorie sigură şi pentru prevenirea evenimentelor rutiere produse pe fondul condiţiilor meteorologice  nefavorabile, recomandăm conducătorilor auto să se intereseze cu privire la condiţiile de deplasare existente pe traseul pe care urmează să îl parcurgă.

La pornire, pentru a evita patinarea roţilor şi derapajul, demaraţi uşor şi acceleraţi progresiv.

Pe porţiunile acoperite cu ninsoare sau polei este indicat să nu viraţi şi să frânaţi în acelaşi timp! Evitaţi să acţionaţi brusc frâna şi mecanismele de direcţie, deoarece puteţi derapa foarte uşor! Folosiţi cu precădere frâna de motor!

Întotdeauna trebuie păstrată în mers o distanță suficientă față de partenerii de trafic, pentru a putea opri autoturismul în condiții de siguranță în caz că acest lucru este necesar.

Reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

În afara de sancționarea cu amendă, polițiștii rutieri vor reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autoturismului, eliberând șoferului o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.

În condiţiile unui trafic aglomerat, precipitaţiile pot determina apariţia unor blocaje rutiere temporare. Păstraţi-vă calmul, nu uitaţi de politeţea rutieră şi nu blocaţi intersecţiile

Pietonilor le recomandăm să evite, pe cât posibil, folosirea părţii carosabile, mai ales după lăsarea întunericului şi în condiţii de vizibilitate redusă. Asiguraţi-vă temeinic şi traversaţi drumurile numai după ce sunteţi siguri că o puteţi face în condiţii de siguranţă!

Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.

Oboseala la volan este extrem de periculoasă. Este de ajuns o singură fracţiune de secundă, moment în care pot apărea aţipirea şi, implicit, pierderea controlului vehiculului. De aceea, la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) trebuie să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho – motorii necesare conducerii în siguranţă.

Luminile de întâlnire să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri. Atenţie deosebită necesită şi sistemul de ventilaţie-dezaburire a parbrizului şi luneta maşinii care trebuie să funcţioneze foarte bine.

 

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate