Image default
EXCLUSIV

Pe repede înapoi – Incendiu pe stația spațială rusă Mir (1997)

Ziua de 23 februarie ne atrage atenția printr-un incident petrecut în anul 1997.

Atunci se producea un incendiu la stația spațială rusă Mir, care orbita în jurul Pământului.

La bord se aflau astronauții ruși VASILI ȚIBIEV și ALEXANDR LAZUTKIN, alături de americanul JERRY LINENGER, în cadrul unui program de parteneriat între cele două state.

Potrivit datelor oficiale, un rezervor cu oxigen a luat foc, metalul topit amenințând să găurească corpul stației spațiale.

În scurt timp fumul a umplut habitaclul, echipajul trebuind să folosească aparate respiratorii.

Intervenția celor 3 astronauți a fost eficientă, ei reușind să stingă focul.

Imaginile filmate atunci arată că emoțiile au fost mari nu numai la bordul navetei, ci și în centrele de comandă din Rusia și Statele Unite, acolo unde erau analizate cele mai negre variante.

Dar, din fericire, nu a fost cazul!

Stația spațială Mir a continuat să funcționeze pe orbita joasă a Pământului încă 4 ani, fiind cel mai mare vehicul spațial lansat până atunci, în fapt și cel mai mare satelit artificial pe orbită.

Stația a servit ca laborator de cercetare în biologie, fizică, astronomie, meteorologie și sisteme de navigație, contribuind decisiv la cunoștințele pe care le avem astăzi despre infinitul din jurul Terrei.

Iar parteneriatele Rusiei cu alte state au însemnat tot atâtea modalități de colaborare într-un domeniu aflat în permanentă dezvoltare.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate