Image default
EXCLUSIV

Pe repede înapoi – Este prezentat proiectul Catedralei Mântuirii Neamului (2002)

Ziua de 25 martie ne rămâne în atenție printr-o rememorare apropiată în timp.

Asta deoarece în anul 2002 era prezentat un proiect deosebit de ambițios: Catedrala Mântuirii Neamului din București.

Uriașa investiție a avut de la început atât susținători, cât și critici, primii acceptând necesitatea construirii unui simbol al ortodoxiei, ceilalți acuzând cheltuielile mult prea ridicate.

Nu au lipsit nici sondajele de opinie, majoritatea acestora arătând că românii sunt de acord cu ridicarea catedralei, dar cu condiția ca banii necesari să fie asigurați de biserică, nu de stat.

Câteva date tehnice se impun, cu precizarea că amplasamentul a fost stabilit în apropierea Palatului Parlamentului.
Impozantul lăcaș de cult ocupă o suprafață de 11.000 de metri pătrați, are înălțimea de 90 de metri, capacitatea de 5.000 de persoane și poartă 2 hramuri – Înălțarea Domnului și Sf. Apostol Andrei.

Lucrările au început în 2007, când patriarhul DANIEL a pus piatra de temelie și au continuat în funcție de alocările din partea statului.

Informațiile oficiale arată că, la final, Catedrala Mântuirii Neamului va costa aproape 500 de milioane de euro, bani în care sunt incluse sculptura și pictura.

În urmă cu un an și jumătate a avut loc sfințirea catedralei, prilej cu care a fost avansat ca termen de finalizare a lucrărilor anul viitor.

Bogdan Diaconiţa

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate