Image default
EXCLUSIV

Pe repede înapoi – Este brevetat primul telefon (1876)

Ziua de 14 ianuarie ne prilejuiește o reîntoarcere consistentă în timp, pentru a rememora o invenție considerată astăzi banală.

În 1876 la New York era brevetat primul telefon, realizat de GRAHAM BELL.

În fapt, presa vremii prezenta telefonul ca fiind un dispozitiv capabil să emită și să recepționeze cuvintele rostite.

Tehnic vorbind, în transmițător undele sonore loveau o diafragmă flexibilă de care era atașat un magnet permanent.

Dar brevetarea telefonului nu a fost lipsită de incidente.

În aceeași zi cu BELL, a fost depus un brevet relativ asemănător de către ELISHA GRAY, un alt inventator care studiase ani la rând principiile transmiterii cuvintelor.

Diferența dintre ei a fost de numai 2 ore, așa încât comisia a decis că BELL este inventatorul telefonului.

Și așa a rămas până în zilele nostre, în ciuda numeroaselor procese care s-au derulat ulterior.

Criticii lui BELL au spus că aparatul prezentat de el nu a funcționat niciodată și că era, de fapt, o copie după un prototip apărut în Germania.

De asemenea, contestatarii lui GRAY au replicat că nici telefonul acestuia nu ar fi fost pe deplin operațional, ci reprezenta doar un model de lucru.

Și pentru ca misterul să se perpetueze, nici măcar cercetările din zilele noastre nu au putut da un răspuns clar acestor controverse, așa încât decizia luată pe 14 ianuarie 1876 a rămas definitivă: GRAHAM BELL este inventatorul telefonului.

Bogdan Diaconiţa

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate