Image default
Suceava

Patru algerieni şi o ucraineancă, opriți la Falcău din drumul ilegal spre vestul Europei

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au depistat, miercuri, patru cetățeni din Algeria şi o femeie din Ucraina, care intenționau să treacă ilegal frontiera din Ucraina în România, cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În data de 5 mai 2021, polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava, în cooperare cu lucrători din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, au declanșat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii migrației ilegale, în zona de competență.

Astfel, în jurul orei 14.30, polițiștii de frontieră au depistat în zona de responsabilitate, pe raza localităţii Falcău, județul Suceava, cinci cetățeni străini, o femeie şi patru bărbaţi, care se deplasau pe jos, dinspre frontieră spre interiorul ţării.

Deoarece nu își justificau prezența în zonă, aceștia au fost conduși la sediul Poliției de Frontieră pentru cercetări.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit faptul că cei patru bărbați sunt cetățeni algerieni, cu vârste între 26 și 44 de ani, iar femeia are 35 de ani şi este din Ucraina.

Cei cinci cetățeni străini au trecut ilegal frontiera din Ucraina în România cu scopul de a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, iar în continuare urmează a fi luate măsurile legale ce se impun.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate