Image default
Iași

Pașcani: Proiectul pentru modernizarea străzilor continuă

Primarul municipiului Pașcani, Dumitru Pantazi, a transmis cetățenilor că programul de asfaltare a străzilor din cadrul Proiectului pentru modernizare străzi continuă.

Străzile Ștefan cel Mare și Moldovei fac parte din cele 34 de obiective, lucrări demarate din anul 2018.

Astfel, zilele acestea, a fost turnat asfalt pe sensul de mers Oficiul Postal – Casa de Cultură – semafoarele vechi.

În continuare se lucrează pe strada Moldovei. Autoritățile locale speră ca în cel mai scurt timp circulația pe aceste străzi să fie redeschisă.

Edilul Pantazi reamintește că tronsoanele menționate mai sus fac parte dintr-un program amplu de reparații din municipiu ce cuprinde străzi, alei, parcări și terenuri de sport ale unităților de învățământ. Lucrările au fost împărțite pe 3 ani.

Totodată, din program fac parte străzile Mihail Kogălniceanu, Crinilor, Eugen Stamate, Interesecția Republicii – N. Iorga – Ștefan cel Mare, Walter Mărăcineanu, Ciprian Porumbescu, Locotenent Ionescu, mai multe alei din zona Vale, acolo unde deja a fost turnat covor asfaltic anii trecuți.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate