• Acasa
  • Iași
  • Organizația Salvați Copiii: Autoritățile locale și reprezentanții elevilor trebuie să aibă un rol real în procesul decizional privind noul an școlar
Iași Slider Iasi

Organizația Salvați Copiii: Autoritățile locale și reprezentanții elevilor trebuie să aibă un rol real în procesul decizional privind noul an școlar

Organizația Salvați Copiii atrage atenția asupra necesității ca normele privind desfășurarea noului an școlar, în condiții de siguranță sanitară pentru elevi și profesori, precum și de acces nediscriminatoriu la educație, să fie lipsite de ambiguitate. Într-o scrisoare tehnică adresată Ministerului Educației, experții organizației au formulat o serie de observații aduse Proiectului de Ordonanță, printre care acordarea unei responsabilități reale autorităților locale și consultarea reprezentanților elevilor, nu doar ai asociațiilor de părinți, în procesul decizional.

Astfel, printre observațiile și propunerile pe marginea proiectului de Ordonanță de urgență privind luarea unor măsuri pentru buna funcționare a sistemului de învățământ și pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011, publicat pe pagina web a MEC la data de 14 august 2020, amintim: consultarea reprezentanților  elevilor, menționarea, în lege, a rolului autorităților locale în pregătirea școlilor, obligativitatea școlilor de a asigura protecția datelor cu caracter personal în mediul on-line, dar și  „respectarea unei distanțe minime de 1,5 m între elevi, unitățile de învățământ putând adopta sistemul rotațional, prin împărțirea corespunzătoare în grupe de 10-15 elevi a efectivelor școlare.”

„Luând în considerare exemplele pozitive din alte țări (Franța, Uruguay, Japonia, Danemarca, Coreea de Sud),dar și experiențele negative ale altor state în care copiii au revenit la școală fără reducerea efectivului de elevi la clasă și fără impunerea vreunei distanțări ceea ce a determinat propagarea cu ușurință a noului Coronavirus (Israel, Suedia), propunem introducerea unui articol nou în Secțiunea 2 -Domeniul învățământ preuniversitar: „Organizarea procesului educațional se va realiza cu respectarea unei distanțe minime de 1,5 m între elevi, unitățile de învățământ putând adopta sistemul rotațional, prin împărțirea corespunzătoare în grupe de 10-15 elevi a efectivelor școlare.” se arată în comunicatul Organizației Salvați Copiii.

Organizația Salvați Copiii a reiterat necesitatea urgentării unui ghid comprehensiv care să ajute școlile să decidă asupra soluțiilor optime de începere a anului școlar în funcție de mai mulți factori, dincolo de contextul local al incidenței și transmiterii COVID 19: spațiile disponibile și gradul de aglomerație al școlii, distanța parcursă și modul în care elevii și cadrele didactice ajung la școală, condițiile igienice din unitățile de învățământ (accesul la apă și canalizare) etc..

CITIȚI ÎNTREGUL COMUNICAT CU RECOMANDĂRILE AICI!

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate