Image default
Botosani

Nu aprindeți focul cu benzină!

Un bărbat de 52 de ani, din comuna Ungureni, a ajuns la spital cu arsuri de gradul II și III pe față și pe mâna stângă, după ce a încercat să aprindă focul în sobă cu benzină. Bărbatul are grijă de un bătrân și a mers în această dimineață să-i facă focul. A încurcat sticla de motorină cu cea de benzină. Bunurile din bucătărie s-au aprins imediat ce acesta a folosit flacăra. A reușit să îl scoată pe proprietarul din casă și a strigat după ajutor.

La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Gărzii de Intervenție Săveni și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale cu apă și spumă, un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță, precum și pompierii voluntari din comună.

La sosirea forțelor de intervenție, ardeau bunurile din două camere și două holuri, existând pericolul de propagare a flăcărilor la alte două încăperi.

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de o oră. A fost înlăturat și pericolul de explozie, din interiorul casei fiind scoase două butelii.

Pentru evitarea unui eveniment ca cel descris vă recomandăm să NU aprindeți focul în sobe cu ajutorul lichidelor inflamabile precum benzină, gaz sau alte substanțe periculoase și să NU folosiţi alte materiale combustibile în afară de cele pentru care a fost destinată soba.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate