Image default
Botosani

NOAPTEA MUZEELOR 2021

Muzeul Judeţean Botoşani organizează sâmbătă, 12 iunie 2021, evenimentul cultural Noaptea Muzeelor. Evenimentul cultural se inscrie în cadrul celui organizat anual la nivel european sub patronajul Consiliului Europei, UNESCO, Consiliului Internațional al Muzeelor și Rețeaua Națională a Muzeelor din care și instituția noastră face parte. În acest an vor putea fi vizitate, în intervalul orar 18.00-23.30, Muzeul de Etnografie Botoșani, Muzeul „Ștefan Luchian” Ștefănești și Muzeul de Științele Naturii Dorohoi (ora anunţată pentru închidere reprezentând ora de intrare a ultimului vizitator).

La Muzeul de Etnografie publicul poate vizita expoziția de bază, dar și o expoziție  temporară de artă plastică intitulată „Marcel Olinescu – Univers rural. Univers mitologic”, expoziție care îl readuce în fața publicului pe unul dintre artiștii reprezentativi ai județului nostru, atât prin valoarea, cât și prin tematica  lucrărilor sale.

Muzeul „Ștefan Luchian” Ștefănești propune publicului vizitarea expoziției permanente. Începând cu orele 19.00 va avea loc un recital de poezie eminesciană, urmat de vizionarea filmului artistic ”Ștefan Luchian” în regia lui Nicolae Mărgineanu.
La Muzeul de Ştiintele Naturii Dorohoi publicul va putea să viziteze cele două expoziții permanente ale muzeului, cea de științele naturii, respectiv Galeriile de Artă Contemporană sticlă – porțelan, precum și expoziţia temporară intitulată „Cromatica sufletului…” , a artistei Maria Mirela Zlei, cu lucrări de artă plastică executate în diverse tehnici.

Pe parcursul acestui eveniment, accesul vizitatorilor va fi gratuit și se vor respecta măsurile de protecție sanitară în vigoare.

 

 

 

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate