Image default
Suceava

Mușenița și Volovăț, în „scenariul roşu” Covid. Crucea, Hănțești şi Vadu Moldovei, în „scenariul galben”

Astăzi, 16 ianuarie 2021,a avut loc ședința extraordinară, în sistem on-line, a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava, având ca ordine de zi stabilirea unui set unitar de măsuri pentru diminuarea impactului generat de riscul epidemiologic la nivelul județului Suceava, în contextul ultimelor acte normative incidente în domeniul pandemiei de Covid-19 și ca urmare a creșterii incidenței cazurilor pozitive la mia de locuitori, în județul Suceava.

Luând în considerare contextul epidemiologic actual înregistrat la nivelul județului Suceava, statistica zilnică privind incidența cazurilor pozitive COVID-19 la mia de locuitori, înregistrate la nivelul fiecărei unități administrativ-teritoriale din județul Suceava, analiza de risc întocmită în data de 16.01.2021 de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență al județului Suceava a adoptat Hotărârea nr. 14 din 16.01.2021.

Se dispun începând cu data de 18.01.2021, ora 00.00, pentru comunele Crucea, Hănțești, Vadu Moldovei, pentru o perioadă de 14 zile, unități administrativ-teritoriale prevăzute în Anexa nr. l la prezenta hotărâre (unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este între 1,5 și 3/1000 de locuitori) următoarele măsuri:
a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfăşurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este permisă, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului;
b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00 – 23:00, cu respectarea obligaţiilor stabilite prin ordin comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului economiei, energiei şi mediului de afaceri;
c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 Ia H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare, se desfăşoară fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi în intervalul orar 06:00-23:00;
d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
e) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este permisă fără a depăşi 30% din capacitatea maximă a spaţiului, în intervalul orar 06:00 – 23:00.

De asemenea, se dispun începând cu data de 18 ianuarie 2021, ora 00.00, pentru comunele Mușenița și Volovăț, pentru o perioadă de 14 zile, unități administrativ-teritoriale prevăzute în Anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, unde incidenţa cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile a depăşit pragul de 3/1000 locuitori, următoarele măsuri:
a) În aplicarea prevederilor art. 1 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, organizarea şi desfășurarea activităţii în cadrul cinematografelor, instituţiilor de spectacole şi/sau concerte este interzisă;
b) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 1 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfăşoară activităţi de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, de tipul restaurantelor şi cafenelelor, în interiorul clădirilor este interzisă;
c) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 2 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea restaurantelor şi a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unităţi de cazare este permisă doar pentru persoanele cazate în cadrul acestor unităţi, în intervalul orar 06:00 – 23:00;
d) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 4 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, pentru operatorii economici prevăzuţi la art. 3 lit. b) şi c) se permite prepararea hranei şi comercializarea produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice care nu se consumă în spaţiile respective;
e) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, prepararea, comercializarea şi consumul produselor alimentare şi băuturilor alcoolice şi nealcoolice sunt permise în spaţiile special destinate dispuse în exteriorul clădirilor, în aer liber, cu asigurarea unei distanțe de minimum 2 metri între mese și participarea a maximum 6 persoane la o masă, dacă sunt din familii diferite;
f) În aplicarea prevederilor art. 6 pct. 7 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, nu este permisă activitatea în baruri, cluburi şi discoteci;
g) În aplicarea prevederilor art. 10 pct. 2 şi pct. 6 din Anexa nr. 3 la H.G. nr. 3/2021, activitatea cu publicul a operatorilor economici licenţiaţi în domeniul jocurilor de noroc este interzisă.

Măsurile dispuse în baza prezentei hotărâri vor fi reevaluate de către Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, în urma analizei efectuate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la expirarea termenului pentru care acestea au fost adoptate.

Prevederile prezentei hotărâri vor completa, modifica, în mod corespunzător Hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Suceava aflate în vigoare.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate