Image default
Botosani

Monoxidul de carbon – „ucigașul tăcut” din locuințe

Anul trecut, la începutul lunii februarie, trei copilași dintr-o comună botoșăneană rămâneau orfani de ambii părinți din cauza unui boiler improvizat.

Cei doi soți, în vârstă de 35 și 45 ani, au cumpărat un boiler de pe internet și l-au montat în baie, conectându-l la o butelie cu gaz. După ce și-au adormit copiii, au vrut să facă baie. Acolo au fost găsiți, fără suflare, de fiica cea mare, după multe ore. Medicii legiști au stabilit că au murit intoxicați cu monoxid de carbon.

În fiecare iarnă există un număr mare de persoane care cad victime ale intoxicației cu monoxid de carbon. Condițiile precare de trai și ignoranța îi îndeamnă adesea pe mulți să recurgă la improvizații sau să se încălzească la flacăra de aragaz, ignorând adesea pericolele la care se expun și la care îi expun și pe ceilalți. Majoritatea evenimentelor sunt provocate ca urmare a exploatării coșurilor de fum necurățate și de centralelor termice defecte.

Nu vrem să faceți parte din această statistică tristă- transmit reprezentanții Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență Botoșani.

Fără culoare şi fără miros, monoxidul de carbon acumulat în încăperi este foarte periculos şi ucide pe nesimţite. La fel de periculoase sunt şi instalaţiile de încălzire pe gaz, nereparate la timp sau lăsate nesupravegheate.

Dacă staţi la bloc şi aveţi centrală, verificaţi dacă orificiile pe unde ies gazele arse nu sunt astupate. Au fost situații în care, peste vară, coşurile de evacuare s-au umplut de frunze sau resturi de la păsări.

Situaţia este la fel de periculoasă şi în cazul sobelor şi coşurilor de fum necurăţate. Verificați şi curăţați coșurile de evacuare a fumului, cel puțin de două ori pe an, cu personal sau firme autorizate (coșari).

Simptomele care ar putea trăda o intoxicaţie cu monoxid de carbon sunt greaţa, ameţeala şi durerile de cap. Intervenţia trebuie să fie rapidă.

Cum acordăm primul ajutor?

·       Scoaterea persoanei în cauză din mediul toxic reprezintă primul pas în vederea reducerii riscurilor asociate intoxicării cu monoxid de carbon

·       Aerisirea imediată a încăperii

·       Apelarea serviciului unic de urgențe 112

·       Aport de oxigen – prin respirație artificială (oxigenul reprezintă antidotul în caz de intoxicație cu CO)

·       Masaj cardiac – dacă este necesar

Este important de reținut că accesul în încăperile expuse este obligatoriu să se facă cu mască de protecție, pentru ca cel care acordă ajutorul să nu se expună riscului de a inhala CO.

Măsuri de prevenire ale intoxicației cu monoxid de carbon:

· Curățarea coșurilor de fum și a hornurilor – de către personal autorizat

· Verificarea constantă a instalațiilor de gaz (respectarea termenelor de revizie ale acestora)

· Evitarea folosirii aragazului în scopul încălzirii abientale

· Evitarea folosirii aparaturii defecte sau a improvizațiilor

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate