Image default
Iași

Micii fotbaliști de la Ruginoasa vor avea un teren de fotbal modern

Aleșii județului au aprobat miercuri, 20 noiembrie, în ședința ordinară a Consiliului Județean, organizată la Târgu Frumos, solicitarea de trecere din administrarea Consiliului Local al comunei Ruginoasa în administrarea C.J. Iași a suprafeței de 1725 mp pentru realizarea unui teren de fotbal acoperit.

Sportivii vor avea astfel unde să se antreneze pe timp de iarnă. Totodată, aici se vor putea desfășura turnee de fotbal la care să poată participa echipe din zona Moldovei și nu numai.
Primăria comunei Ruginoasa sprijină activitatea sportivă, asigurând baza materială pentru echipele de copii și juniori care participă la competiții sportive importante din țară organizate de Federația Română de Fotbal.

Pentru a putea face demersurile necesare alocării de fonduri proprii sau guvernamentale este necesar ca terenul să fie în proprietatea sau administrarea Consiliului Județean. Trecerea din administrarea Consiliului Local Ruginoasa în administrarea Consiliului Județean a terenului de 1725 mp va fi făcută pentru o perioadă de 10 ani.

Comuna Ruginoasa este printre puținele din țară care au înființat grupe de copii și juniori, înscrise în campionatul județean și național organizat de Federația Română de Fotbal.

În această lună, pentru a doua oară, echipa de juniori de la Ruginoasa, și-a adjudecat, titlul de campionă a judeţului Iaşi la această competiție, urmând să participe la campionatul național pe care anul trecut l-a și câștigat.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate