• Acasa
  • Botosani
  • Mănăstirea Zosin îşi serbează joi, 15 august, hramul principal. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un înalt prelat
Botosani Slider Botosani

Mănăstirea Zosin îşi serbează joi, 15 august, hramul principal. Sfânta Liturghie va fi oficiată de un înalt prelat

Preasfințitul Macarie, Episcopul Românilor ortodocși din Europa de Nord, va oficia joi, 15 august, Sfânta Liturghie din ziua hramului principal al Mănăstirii Zosin, ca delegat din partea Înaltpreasfințitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.

Programul liturgic al sărbătorii va începe în această seară, la orele 17.00, când se va săvârși Privegherea alcătuită din slujba Vecerniei și a Utreniei în cadrul căreia se va cânta Prohodul Adormirii Maicii Domnului, și va continua joi dimineața 15 august, începând cu ora 7.00, când se vor săvârși Slujba Aghiasmei, Ceasurile și Acatistul Praznicului, iar de la ora 9:00, Sfânta Liturghie.

„Evenimentul se va prelungi până în data de 16 august, când Biserica Ortodoxă Română face pomenirea Sfinților Martiri Brâncoveni și, pentru că în Mănăstirea Zosin există un altar de vară închinat acestor sfinţi, care adăpostește o părticică din moaștele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, este un moment unic din an în care credincioșii se pot închina la sfintele moaște, începând din după-amiaza zilei de 15 august şi până în seara zilei de 16 august, deoarece ele sunt scoase în procesiune spre închinarea credincioșilor care participă la sfintele slujbe ce se vor săvârşi în cinstea Sfinţilor Brâncoveni”, anunţă Arhim. Teodosie Pleșca, starețul Mănăstirii Zosin.

FOTO: Sorin Cristescu 

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Lasa comentariu

*Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate