Image default
Botosani

Mai mulți promovați în Botoșani după contestațiile la BAC- sesiunea de toamnă

Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului național de bacalaureat 2020, la nivelul județului Botoșani, după soluționarea contestațiilor, este de 43,39 %, în creștere cu 15,27 procente, în raport cu sesiunea august-septembrie 2019 (28,12 %). Comparativ cu  rata de promovare generată de rezultatele inițiale (41,60%) se constată o majorare de 1,79 %.

Prin urmare, 315 de candidați (cu 13 mai mulți, față de prima afișare a rezultatelor) au promovat examenul în această sesiune. Dintre aceștia, 226 de candidați provin din promoția curentă, iar 89 de candidați provin din promoțiile anterioare.

Rata de succes pentru promoția din anul școlar 2019 – 2020 a crescut la 44,23% (de la 42,47% – înainte de contestații), în timp ce pentru promoțiile anterioare, ponderea candidaților promovați este de 41,40% (39,53% înainte de soluționarea contestațiilor).

Au fost depuse 164 de contestații, defalcate astfel: proba E)a) – 25, proba E)c) – 77 și proba E)d) – 62. În cazul a 148  lucrări, notele au fost modificate (prin creștere sau micșorare).

S-au prezentat 726 de candidați din totalul celor 891 de candidați înscriși. Din cauza unor fraude sau tentative de fraudă au fost eliminați 2 candidați.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate