Image default
Suceava

Lungu: Săptămâna viitoare, Guvernul aprobă proiectul Sălii Polivalente din Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a avut astazi întâlniri, la Bucureşti, la Ministerul Finanțelor Publice, la Ministerul Dezvoltării Regionale și la Compania Națională de Investiții.

Printre temele abordate s-au aflat pregătirea documentatiei de aprobare, săptămâna viitoare, a Hotarârii de Guvern privind Sala Polivalentă de 5.000 de locuri de la Suceava, semnarea contractului cu firma Solaris din Polonia pentru cele 15 autobuze electrice câștigate la licitație, urgentarea încasărilor la cele 6 Cereri de plată depuse pe fonduri europene în lunile ianuarie şi februarie 2021.

Lungu a mai purtat discuții la Comisia de împrumuturi de la Ministerul Finanţelor Publice, referitor la tragerile din acest an, atât la creditul angajat pentru finanțări interne, cât si a celui angajat pentru cofinanţare la finanțarile europene.

La Ministerul Dezvoltării, primarul Sucevei a avut discutat despre finanţarea lucrărilor de reabilitări termice pe care municipalitatea doreşte să le facă în acest an pe programul Termoficare 2006-2021, inclusiv devierea magistralei de termoficare de pe traseul Rutei Alternative Suceava-Botoșani, de pe strada Apeductului.

„O parte din probleme le-am rezolvat în cadrul discuțiilor, altele vor fi rezolvate în perioada următoare. Voi sta in contact permanent cu autorităţile centrale pentru rezolvarea problemelor municipalității! Doamne ajută!”, a concluzonat Lungu.

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate