Image default
Neamt

ISU Neamț continuă activitățile pentru prevenirea și combaterea răspândirii infecției cu virusul SARS CoV-2

Având în vedere faptul că la nivel județean numărul cazurilor de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19) este în creștere, cadrele ISU Neamț continuă activitățile de informare a cetățenilor despre importanța respectării regulilor privind modul de comportare pentru limitarea răspândirii acestui virus, transmite instituția.
Astfel, ISU Neamț reamintește cetățenilor:
– folosiți, în mod corect, masca de protecție! Aceasta trebuie să vă acopere nasul și gura, pentru siguranța dumneavoastră și a celor din jur;
spălați-vă pe mâini cât mai des,cu apă și săpun, cel puțin 20 de secunde;
– nu vă atingeți ochii, nasul și gura cu mâinile neigienizate;
– evitați locurile aglomerate unde sunteti expuși la contact direct sau la interacțiune cu un număr mare de persoane;
– feriți copiii de acele locuri de joacă care presupun atingerea unor suprafețe sau obiecte comune;
– păstrați o distanță semnificativă, de un metru și jumătate, față de celelalte persoane pe care le întâlniți;
– dacă vă aflați în transportul în comun încercați să nu stați față în față cu ceilalți călători;
– limitați, cât de mult puteți, orice contact direct cu alte persoane, în afara celor care fac parte din familia restrânsă, prin gesturi cum ar fi: strângerea mâinilor, îmbrățișările, atingerea feței cu mâinile;
– evitați contactul cu suprafețele care sunt atinse în mod frecvent și de alte persoane, precum: balustrade, clanțe, mânere, butoane de lift sau de acces.
„Pe această cale, facem, din nou, apel către cetățeni să respecte regulile și recomandările făcute de autorități, pentru ca, împreună, să reușim diminuarea efectelor acestei pandemii” mai precizează ISU Neamț.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate