Image default
Suceava

Ion Lungu nu renunţă la proiectul Sălii Polivalente ce urmează a fi construită la Suceava

Primarul Sucevei, Ion Lungu, a avut săptămâna trecută discuții la Compania Națională de Investiții, legate de proiectul Sălii Polivalente ce urmează a fi construită la Suceava.

Lungu spune că Studiul de fezabilitate pentru actualizarea valorilor investiției a fost licitat și adjudecat în luna februarie, iar acum se află în etapa de finalizare.

După realizarea Studiului de fezabilitate, se vor aproba noii indicatori în Comisia tehnico-economică, iar apoi se va trece la realizarea licitației de proiectare tehnică și execuție.

„Am insistat să se urgenteze aceste etape pentru a putea demara efectiv lucrările.

Din păcate, timp de 3 ani de zile nu s-a lucrat la proiect din considerente politice.

Sperăm să recuperăm cât mai repede aceste întârzieri!”, a transmis Lungu.

Sala polivalentă va fi ridicată la intrarea în Suceava dinspre Fălticeni, pe un teren preluat de la Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Agricolă.

În vechiul plan urbanistic zonal era prevăzută o sală polivalentă cu 5.000 de locuri, ulterior fiind prinsă una de 7.500 de locuri, dintre care 2.500 de locuri mobile.

Amplasamentul de aproape 50.000 mp face parte din intravilanul municipiului Suceava, oferind acces dinspre oraş, precum posibilitatea amenajării drumurilor, parcărilor şi spaţiilor verzi.

Autorităţile sucevene s-au obligat la asigurarea suprafeţelor pentru depozitare şi organizare de şantier, la suportarea finanţării, introducerii utilităţilor, cât şi la menţinerea destinaţiei şi întreţinerea obiectivului pe o perioadă de minim 15 ani.

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate