• Acasa
  • Slider Suceava
  • Între 15 august şi 30 septembrie, Aeroportul Suceava va prelua zborurile companiei Blue Air programate pe Aeroportul Bacău
Slider Suceava Suceava

Între 15 august şi 30 septembrie, Aeroportul Suceava va prelua zborurile companiei Blue Air programate pe Aeroportul Bacău

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, anunţă „încă o veste bună pentru Aeroportul Internațional ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, pentru județul Suceava, pentru Bucovina”.

Aeroportul sucevean va prelua zborurile companiei Blue Air de pe aeroportul din Bacău programate în perioada 15 august – 30 septembrie.

Este vorba despre 6 curse spre 4 țări, astfel: Bruxelles (cu o frecvență de două zboruri pe săptămână – luni și miercuri), Dublin (4/săptămână – marți, joi, sâmbătă și Duminică), Torino (2/săptămână – marți și joi), Roma – Fiumicino (4/săptămână – marți, miercuri, vineri și sâmbătă), Milano – Bergamo (2/săptămână – miercuri și Duminică) și Londra – Luton (5/săptămână – luni, joi, vineri, sâmbătă și Duminică).

„Avem, așadar, în primul rând, ca noutate pentru aeroportul nostru, două capitale, Bruxelles și Dublin, o nouă destinație din Italia, Torino, încă un aeroport din Roma, Fuimicino, la care se adaugă zborurile Milano și Londra.

Odată cu această colaborare îmi exprim speranța că Blue Air va decide să introducă și curse aeriene permanente de pe Aeroportul ,,Ștefan cel Mare”.

Reamintim că, exceptând zborul de Viena, nu avem nicio cursă suspendată, iar pe 3 august va fi inaugurată o nouă legătură aeriană cu Germania, cursa de Dortmund.

Așa cum am mai spus-o, deschiderea de noi curse după programul stabilit cu mult înainte de debutul pandemiei este unul dintre argumentele că Suceava este perceput ca un județ sigur, drept care Bucovina va continua să devină o destinație din ce în ce mai atractivă.”, a declarat Flutur.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate