Image default
Comunicate de presa

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA

DOUĂ PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI PENTRU SĂVÂRȘIREA UNOR FAPTE DE TALHĂRIE

 

               Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Suceava au documentat activitatea infracțională a doi tineri care în luna martie i-au deposedat prin amenunțări pe doi minori de telefoanele mobile în zona unui parc din municipiul Suceava. Față de persoanele bănuite de comiterea faptelor polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, ulterior fiind emise de către instanța competentă și mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

La data de 14.03.2021 în jurul orei 15:00, un minor în vârstă de 17 ani, din municipiul Suceava se afla în Parcul Șipote din Suceava împreună cu prietenul său, în vârstă tot de 17 ani, localnic.

Cei doi minori au fost abordați de două persoane necunoscute, care le-au cerut telefoanele mobile. Inițial cei doi autori au invocat faptul că doresc să introducă numerele lor de telefon în telefoanele persoanelor vătămate, însă ulterior le-au însușit, introducându-le în buzunare și cerându-le minorilor să se îndepărteze și să nu denunțe fapta, sub amenințarea cu acte de violență.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „tâlhărie” și au desfășurat activități investigative complexe la nivelul Poliției Municipiului Suceava – Biroul Investigații Criminale, pentru identificarea autorilor și asigurarea materialului probator.

Prin ordonanța din 06.04.2021 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față dedoi suspecți de 28 de ani din mun. Fălticeni, respectiv de 24 de ani din Pătrăuți, ambii cercetați sub aspectul comiterii a câte două infracțiuni de „tâlhărie calificată”.

În baza mandatelor de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Suceava, la data de 08.04.2021 au fost efectuate două percheziții domiciliare la adreselesuspecților, aceștia fiind conduși ulterior la sediul Poliției Municipiului Suceava în vederea continuării cercetărilor.

La data de 08.04.2021 față de cei doi suspecți de 24 și 28 de ania fost dispusă măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore.

Ulterior față de inculpați s-a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introduși în arestul IPJ Suceava.

 

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi inculpați, fiind suspectați și în alte cauze de talhărie și furt.

Recomandăm cetățenilor să sesizeze de îndată orice faptă de acest gen și să furnizeze polițiștilor orice date sau informații care pot ajuta la identificarea autorilor unor astfel de infracțiuni.

De asemenea, recomandăm cetățenilor (în special celor din categorii vulnerabile – minori, persoane vârstnice) să adopte o conduită preventivă.

Pentru a nu deveni victimă a unei tâlhării:

  • Evitaţi deplasările pe trasee aflate în zone mai puţin circulate: câmpuri, parcuri, şantiere.
  • Dacă din diverse motive trebuie să circulaţi după lăsarea întunericului, ocoliţi locurile neiluminate ori în care se comercializează băuturi alcoolice.
  • Când observaţi că sunteţi urmăriţi de un individ sau de mai mulţi deplasaţi-vă prin zone intens circulate, chiar dacă acest lucru presupune schimbarea traseului. Solicitaţi ajutorul primului poliţist întâlnit în calea dumneavoastră sau apelați SNUAU 112.
  • Nu vă afişaţi ostentativ cu obiecte de valoare (lănţişoare, brăţări, telefoane mobile scumpe, alte bunuri de valoare)
  • Nu vă lăsaţi atraşi în locuri dosnice de către indivizi care oferă spre vânzare diverse produse (de obicei mai ieftine).
  • Nu vă lăudaţi persoanelor necunoscute cu bani sau valori pe care le aveţi asupra dumneavostră sau acasă.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate