Image default
Comunicate de presa

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA

BULETIN DE PRESĂ – 02.12.2020  

 

 

          Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

 

La 01.12.2020, în jurul orei 12.30, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 în oraşul Frasin, la intersecţia cu DJ 177 A un localnic de 22 de ani a efectuat un viraj la stânga şi a acroşat un bărbat de 63 de ani din comuna Mănăstirea Humorului, care circula în calitate de biciclist din direcţia Doroteia către Frasin, iar la intersecţie a intrat pe contrasens pentru a vira către comunaVama.

Din accident a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

 

La 01.12.2020, în jurul orei 13.05, în timp ce conducea autoturismul strada Pod Siret din orașul Dolhasca, un localnic de 28 de ani a acroşat un localnic de 72 de ani care se deplasa în calitate de biciclist în aceeași direcție de mers și care a efectuat virajul la stânga fără să se asigure.

Din accident a rezultat rănirea biciclistului, care a fost transportat cu ambulanţa la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Ambii participanţi la trafic au fost testaţi de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

 

 

 

          Dosare penale la regimul rutier

 

La 01.12.2020, ora 00.20, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Rădăuți a oprit pentru control pe raza municipiului Rădăuți, autoturismul condus de un bărbat de 30 de ani din judeţul Botoşani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,78 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

 

 

La 01.12.2020, ora 19.28, Poliția municipiului Suceava a fost sesizată prin „SNUAU 112” despre faptul că, pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto pare a fi sub influența băuturilor alcoolice.

Poliţiştii deplasaţi la faţa locului au identificat conducătorul auto, un bărbat de 43 de ani din judeţul Botoşani, care, în timp ce conducea autoturismul pe strada 22 Decembrie din municipiul Suceava, a lovit un stâlp de iluminat public amplasat pe trotuarul din dreapta, după care a ricoșat într-un alt autoturism.

Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

 

 

La 01.12.2020, în jurul orei 23.02, o patrulă din cadrul Poliției municipiului Câmpulung Moldovenesc a oprit pentru control pe strada Calea Bucovinei din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 22 ani din comuna Vama.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanţe”, ce va fi soluţionat procedural.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate