Image default
Comunicate de presa

INSPECTORATUL DE POLIŢIE JUDEŢEAN SUCEAVA

BULETIN DE PRESĂ – 30-11-2020

           

             Evenimente rutiere cercetate de polițiști

 

La 29.11.2020, ora 18.50, un bărbat de 43 ani, din orașul Liteni, a condus autoturismul pe un drum comunal neclasificat în interiorul localităţii Siliștea, având direcția de deplasare spre oraș Liteni și l-a acroșat pe un localnic de 51 de ani care se deplasa pe partea carosabilă a drumului comunal în direcția Liteni spre Siliștea.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală a pietonului care a fost transportat la Spitalul Judeţean Suceava.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei. De asemenea, pietonul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,35 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „Vătămare corporală din culpă”.

 

La 29.11.2020, ora 22,40, un tânăr de 23 ani, din comuna Cârlibaba, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, din direcția Vatra Dornei către Câmpulung Moldovenesc, a intrat în coliziune frontală cu o autoutilitară condusă de un bărbat de 45 ani, din mun. Vatra Dornei.

În urma accidentului a rezultat rănirea conducătorului auto de 23 de ani, respectiv vătămarea uşoară a conducătorului de 45 de ani, ambii fiind transportaţi la Spitalul municipal Vatra Dornei.

Șoferul de 23 de ani nu a putut fi testat cu aparatul etilotest din cauza leziunilor suferite din accident, i s-a recoltat o probă de sânge la Spitalul municipal Vatra Dornei.

Conducătorul auto de 45 de ani a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub  aspectul comiterii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă ”.

 

 

 

               Dosare penale la regimul rutier

 

La 29.11.2020, ora 11:25, echipajul din cadrul SPR 1 Vadu Moldovei, aflat în serviciul de patrulare pe raza localității, a fost sesizat prin SNUAU 112 cu privire la faptul că pe DN 2, pe raza loc. Vadu Moldovei, în afara carosabilului, se află o mașină răsturnată.

La locul indicat, pe partea dreaptă, în afara părții carosabile pe sensul de mers Fălticeni-Roman a fost găsit răsturnat pe cupolă, autoturismul care a fost condus de un bărbat de 30 ani, din com. Vadu Moldovei. Fiind testat cu aparatul alcooltest, a rezultat că avea o alcoolemie de 1,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au recoltat mostre biologice de sânge, în vederea determinării alcoolemiei.

În urma producerii evenimentului nu au rezultat victime omenești sau alte pagube materiale.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice”.

 

La 29.11.2020, patrulele de siguranță publică din cadrul SPR 13 Marginea, s-au deplasat de DJ 178 Burla, iar în jurul orelor 16:50, o patrulă a observat un autoturism ce avea direcția de deplasare dinspre mun. Rădăuți către comuna Burla, al cărui conducător auto, la vederea autospecialei de poliție a mărit viteza de deplasare. S-a luat legătura cu al doilea echipaj, care a oprit pentru control autoturismul în cauză.

Conducătorul auto a fost legitimat în persoana unui bărbat de 31 ani, din com. Burla, care emana miros de alcool.

Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,60 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care a fost transportat la Spitalul municipal Rădăuți, unde i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificării în bazele de date ale Poliției Române, s-a constatat faptul că autoturismul avea inspecția tehnică periodică expirată, fapt pentru care s-a luat măsura sancționării contravenționale a conducătorului auto conform OUG 195/02R, luându-se și măsura complementară a reținerii certificatului de înmatriculare.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”

 

La 29.11.2020, orele 17.15, patrula de poliție rutieră din cadrul Poliției Municipiului Suceava -Biroul Rutier, în timp acționa pe linia respectării normelor rutiere pe raza mun. Suceava, a fost dirijată prin SNUAU 112, să se deplaseze pe str. Măgurei din mun. Suceava, unde a avut loc un accident rutier soldat cu pagube materiale, iar conducătorul auto se află sub influența alcoolului.

La fața locului s-a constatat că un bărbat de 65 ani, din mun. Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe str. Măgurei din  mun. Suceava, a efectuat manevra de mers înapoi fără a se asigura corespunzător, ocazie cu care a intrat în coliziune cu autovehicul care se afla parcat regulamentar.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care i s-au prelevat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate