Image default
Neamt

Începând din această lună ITM Neamț face verificări pe şantierele din judeţ

Inspectoratul Teritorial de Muncă Neamţ anunţă că pe tot parcursul anului vor avea verificări pe şantierele din judeţ.

Obiectivele campaniei constau în creşterea gradului de conştientizare a angajatorilor şi a lucrătorilor din domeniul construcţiilor în ceea ce priveşte obligativitatea respectării prevederilor legale referitoare la securitatea şi sănătatea în muncă, cu precădere în prevenirea riscului de cădere de la înălţime.

Campania se va desfăşura în 3 etape, iar prima are loc în perioada februarie – martie şi constă în mediatizarea și informarea partenerilor sociali din judeţ cu activitate în domeniul construcţiilor privind modul de derulare a acțiunii şi tematica abordată.

A 2 -a etapă constă în verificarea prin acţiuni de control la angajatori a modului de implementare a prevederilor legale care fac obiectul campaniei, precum şi verificarea modului în care angajatorii au realizat măsurile dispuse.

În a 3 -a etapă se vor centraliza şi analiza rezultatele obţinute, în vederea stabilirii direcţiilor prioritare pentru viitoarele acţiuni de îndrumare şi control.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate