Image default
Botosani

FOTO/“Școala pentru viață” la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Gheorghe” Botoșani

Seminarul Teologic Liceal Ortodox “Sfântul Gheorghe” Botoşani a coordonat și implementat proiectul județean “Școala pentru viață”, în perioada ianuarie-decembrie 2019.  Având în vedere faptul că misiunea Seminarului și deviza ”O școală pentru minte, suflet și trup” pot fi translatate spre practică și prin realizarea unor activități extrașcolare, colectivul de profesori oferă constant elevilor, pe lângă cunoștințele specifice disciplinelor predate, informații utile în dezvoltarea profesională, implicându-i în activități diverse.

Realizarea acestui proiect survine în urma identificării unor nevoi, așa cum au fost formulate în documentele strategice ale instituției și ale conducerii liceului și vizează formarea unor abilități de viață la adolescenți, atât de necesare pentru integrarea socio-profesională, precum și pentru succesul școlar.

Proiectul și-a propus și a realizat motivarea și stimularea învățării, pentru îmbunătățirea rezultatelor școlare, promovarea unei conduite și a unei atitudini potrivite spiritului antreprenorial, formarea unui stil de viață sănătos și a unei conduite corecte, socializarea, schimbul de bune practici, dezvoltarea personală, creșterea stimei de sine, realizarea de schimburi educaţionale, între elevii și cadrele didactice implicate în proiect, încurajarea muncii în echipă și creșterea capacității și culturii organizaționale, îmbunătățirea imaginii și atragerea de noi elevi, prin implementarea proiectului la nivel județean.

Pe parcusul anului 2019, au fost desfășurate numeroase activități dintre care unele organizatorice, ce au apartinut echipei de implementare a proiectului, altele însă au fost desfășurate cu participarea activă și efectivă a elevilor.

Detalii aflați AICI!

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate