Image default
Botosani

FOTO | Pompieri avansați de Ziua Națională a României

Cu prilejul Zilei Naționale a României, șase pompieri botoşăneni, care au obţinut rezultate foarte bune în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu, au fost înaintaţi în gradul următor, înaintea expirării stagiului minim.
Este vorba de:
– trei subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani: Cozmin Cătălin Rotariu, Bogdan Florin Beșleagă și Teodor Alexandru Nedelcu,
– trei subofițeri din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi: Marian Volintiru, Ciprian Moga și Daniel Purice. Toți vor purta, începând cu 1 decembrie, gradul de plutonier adjutant.
Inspectorul șef al ISU Botoșani, colonel Dan – Decebal Muraru a precizat că înaintarea în gradul următor este un moment cu o încărcătură deosebită pentru orice militar căruia i se vede recunoscută şi apreciată atât munca, implicarea în acţiunile de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, cât și respectarea deontologiei profesionale.
Tot cu 1 decembrie, în urma promovării concursului, Andrei Olariu s-a alăturat echipei ISU Botoșani, fiind încadrat ca personal contractual în cadrul Serviciului Logistic.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate