Image default
Iași Slider Iasi

Emoții pentru absolvenții de liceu: astăzi susțin proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat

Absolvenţii de liceu vor susţine miercuri proba obligatorie a profilului din cadrul examenului de Bacalaureat, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei şi Cercetării.

Probele la Bacalaureat încep la ora 9,00, accesul elevilor în săli fiind permis până la ora 8,30.

Timpul destinat elaborării unei lucrări scrise este de trei ore, din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui elev. Toate sălile de examen au în dotare camere funcţionale de supraveghere video şi audio.

Pentru rezolvarea subiectelor, candidaţii vor folosi numai cerneală sau pastă de culoare albastră, iar pentru executarea schemelor şi a desenelor, vor utiliza numai creion negru. Pentru probele scrise la Matematică şi Geografie, candidaţii pot apela doar la instrumente de desen. La probele scrise, mijloacele de calcul sunt interzise, iar hârtia folosită este doar cea distribuită în sala de examen, menţionează MEC.

Joi, 25 iunie, are loc proba la alegere a profilului şi a specializării.

Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiţii, cumulativ:

* recunoaşterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competenţelor lingvistice şi digitale;

* susţinerea tuturor probelor scrise şi obţinerea notei 5 (cel puţin) la fiecare dintre acestea;

* obţinerea mediei 6 (cel puţin) la probele scrise.

Primele rezultate vor fi afişate marţi, 30 iunie, până în ora 12,00.

„În conformitate cu prevederile art. 5 şi ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi privind libera circulaţie a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecţia datelor – RGPD), precum şi cu solicitarea Autorităţii Naţionale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, Ministerul Educaţiei şi Cercetării va publica rezultatele elevilor obţinute în urma susţinerii examenelor naţionale cu anonimizarea numelui şi a prenumelui”, afirmă MEC.

Contestaţiile pot fi depuse atât în format fizic, cât şi electronic în 30 iunie, în intervalul orar 16,00 – 19,00, şi pe data de 1 iulie, în intervalul orar 8,00 – 12,00. În acest caz, al depunerii contestaţiilor, candidaţii completează, semnează şi depun/transmit electronic şi o declaraţie-tip în care se menţionează faptul că au luat cunoştinţă că nota acordată ca urmare a soluţionării contestaţiei poate modifica, după caz, nota iniţială prin creştere sau descreştere. Pentru candidaţii minori, declaraţia-tip este semnată şi de către părinţii/reprezentanţii legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi anunţate duminică, 5 iulie.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate