Image default
Suceava

Dr. Alexandru Calancea: „În următoarea perioadă, ar fi nevoie de o triplare a numărului de paturi pentru persoanele infectate cu Covid-19”

Managerul Spitalului Județean Suceava, ALEXANDRU CALANCEA, consideră că valul doi al pandemiei de Covid-19 este mai amplu decât ceea ce s-a întâmplat în primăvară.

El a estimat că, în următoarea perioadă, ar fi nevoie de o triplare a numărului de paturi pentru persoanele infectate, adică de aproximativ 900 în întreg județul.

CALANCEA susține că vârful infectărilor se va produce în lunile noiembrie – decembrie.

 

El a spus că o situație dificilă este cea a paturilor de terapie intesivă pentru pacienții Covid-19.

Luni după-amiază a fost adus la spital, de la Vatra Dornei, un pacient de 54 de ani, diabetic, cu suspiciune de Covid-19 formă severă.

Investigațiile la computerul tomograf efectuate la Vatra Dornei au arătat că parenchimul pulmonar este afectat în proporție de 75%.

Pacientul avea nevoie de oxigen, pe ventilație non-invazivă, în Terapie Intensivă Covid, unde nu mai era nici un pat disponibil. Spitalul a contactat Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU), apoi a început să caute un loc disponibil în spitalele din jurul Sucevei. Au contactat secțiile ATI ale spitalelor Covid din Botoșani, Bacău, Piatra Neamț, Vaslui, în Iași –„Sfântul Spiridon”, Boli Infecțioase, Pneumologie, Neurologie, precum și a Spitalului Municipal Rădăuți, dar niciuna nu avea vreun loc disponibil.

Spitalul a optat pentru soluția ca pacientul să fie supravegheat în Unitatea de Primiri Urgențe, până când s-a eliberat un loc în ATI la Spitalul Municipal Bârlad.

CALANCEA a avut un mesaj de transmis persoanelor care acuză cadrele medicale, pe diverse rețelele de socializare, că nu îngrijesc corespunzător bolnavii de coronavirus.

El a spus că – în pofida problemelor existente în sistemul de sănătate – toate cadrele medicale trebuie susținute, pentru că sunt în prima linie a luptei cu pandemia.

CALANCEA a declarat că are cunoștință despre unele comentarii în care medicii sunt asemuiți cu “niște criminali”.

 

 

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate