Image default
Suceava

Donaţie de carte primită de Biblioteca USV – cele 47 de Caiete eminesciene, din volumele facsimilate de Academia Română

Fondul de carte al Bibliotecii USV s-a îmbogățit, săptămâna aceasta, cu cele 47 de Caiete eminesciene, din volumele facsimilate de Academia Română în anul 2005.

Această importantă donație, la inițiativa și cu sprijinul direct al prof.univ.dr. Mircea A. Diaconu, prorector cu activitatea didactică și asigurarea calității, vine să completeze bogatul fond de carte eminesciană de la Biblioteca Universitară din Suceava, care conține, printre altele, Ediția Perpessicius și alte ediții princeps din opera Poetului.

Facsimilarea Caietelor eminesciene, donate Bibliotecii Academiei Române de către Maiorescu, a fost un proiect pentru care s-a luptat Constantin Noica, din dorința de a face posibil accesul oricărui om de cultură la manuscrisele eminesciene, aflate în pericol de degradare. În cercetarea operei eminesciene, accesul la manuscrise este esențial.

Realizat după zeci de ani de la inițiativa lui Constantin Noica, proiectul necesită astăzi digitalizarea manuscriselor eminesciene.

Donația către Biblioteca USV a fost făcută de Biblioteca Academiei Române și constituie un teren de cercetare pentru cadre didactice, studenți, doctoranzi și cercetători în domeniul filologiei.

„Considerăm că abia acum avem acces, la Suceava, la esența operei eminesciene, iar prețioasele volume, de o valoare inestimabilă, vor putea fi consultate în sălile de lectură ale Bibliotecii Universității „Ștefan cel Mare’’ din Suceava.”, a precizat lector univ.dr. Codruţ Şerban,
Serviciul de Relaţii Publice, Comunicare şi Imagine din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava.

Volumele sunt însoțite de 20 de CD-uri, care conțin integrala Operei eminesciene.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate