Image default
Suceava

Doctorul sucevean Cristian Irimie a încetat din viaţă

În această dimineaţă a încetat din viaţă cunoscutul medic sucevean Cristian Irimie.

Irimie avea 67 de ani, era medic specialist în obstetrică – ginecologie şi suferea de mai mulți ani de cancer la colon.

El a fost secretar de stat în Ministerul Sănătății și a condus Direcția de Sănătate Publică Suceava și Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava.

În 2018, când coordona Secția de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Județean Suceava, doctorul Irimie a ieșit la pensie.

În ultimii patru, a fost membru al Consiliului Local Suceava.

Un ultim omagiu i-a fost adus de Direcţia de Sănătate Publică Suceava, prin purtătorul de cuvânt Gabriela Băncilă:

„Astăzi, într-o tristă şi cenuşie zi de toamnă, s-a stins doctorul Cristian Anton Irimie, directorul nostru, în perioada 2001 – 2006. A fost o personalitate de mare probitate morală, un profesionist desăvârşit, dăruit cu umor fin, căldură sufletească şi cu fermitate în egală măsură.

Am parcurs împreună clipe bune şi rele, momente frumoase şi episoade mai dificile uneori, în care ne-a ghidat cu înţelepciune şi experienţă.

Doctorul Cristian Anton Irimie va rămâne mereu în memoria colectivului Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.

Drum lin spre ceruri, domnule doctor!”

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate