Image default
Suceava

Delgaz Grid a investit, în 2020, peste 1,5 milioane de lei pentru modernizarea și extinderea rețelei de distribuție a gazelor din județul Suceava

Alimentarea cu gaze naturale în condiții de siguranță și racordarea de noi consumatori la sistemul de distribuție a gazelor naturale sunt obiectivele principale ale Delgaz Grid, un rol important în realizarea acestora revenind investițiilor derulate de companie.

Astfel, sistemul de distribuție a gazelor naturale din județul Suceava a fost înlocuit, anul trecut, pe o lungime de aproximativ 1,4 kilometri, principalele lucrări fiind în zona Calea Unirii din mun. Suceava.

Totodată, s-au realizat și lucrări de protecție catodică a conductelor din oțel, în localitățile Siminicea, Frasin, Bucșoaia și Fălticeni, în timp ce în mun. Suceava a fost pusă în funcțiune o stație de reglare-măsurare a gazelor naturale.

Lucrări importante s-au derulat și pentru extinderea sistemului de distribuție, fiind puși în funcțiune apoximativ 9,8 kilometri de rețele ce deservesc noi consumatori.

Investițiile în modernizarea sistemului de distribuție vor continua și îmn acest an, fiind programate înlocuiri ale rețelei de gaz pe o lungime de 5 kilometri, valoarea investițiilor depășind 1,7 milioane de lei. Cele mai importante lucrări prevăzute a fi demarate sunt în zonele b-dul George Enescu și str. Mitropoliei, din mun. Suceava.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate