Image default
Iași

Daniel Zamfir vrea să depună o plângere penală împotriva ministrului Finanţelor Publice Florin Cîţu

Preşedintele Comisiei economice din Senat, Daniel Zamfir, a transmis că va depune o plângere penală împotriva ministrului Finanţelor Publice, Florin Cîţu, în baza legii răspunderii ministeriale. Plângerea vine ca urmare a refuzului ministrului Cîțu de a se prezenta la audieri.

Acesta a fost invitat luni, pentru a treia oară, la audieri, de către Comisiile economică şi de buget din Senat.

Audierea avea ca temă „derularea Programului IMM Invest România, strategia de administrare a datoriei publice, programul de convergenţă 2020, perspectiva negativă generată de scăderea veniturilor bugetare ca urmare a contracţiei economice din ultimele luni, aplicarea prevederilor art. 48 din Legea nr. 5/2020 a bugetului de stat pe anul 2020”.

Senatorul PSD, Daniel Zamfir, a declarat că a primit o adresă de la cabinetul ministrului în care este informat despre transmiterea documentelor referitoare la punctele înscrise pe ordinea de zi a şedinţei.

„Nu este suficient să primim informaţii. Parlamentul decide forma în care doreşte să primească informaţiile (…). Noi îl întrebăm de mere, şi el ne răspunde de pere? (…) Dorim prezenţa fizică a ministrului ca să explice” a încheiat Daniel Zamfir.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate