Image default
Iași

Cu viteza actuală, România și-ar atinge obiectivul de vaccinare în decembrie 2022

Deși Comisia Europeană și-a stabilit ca obiectiv vaccinarea a 70% dintre adulții din Uniunea Europeană împotriva Covid-19 până la vară, situația actuală arată că acesta este departe de a fi atins în contextul actualei viteze de vaccinare, conform Politico. Există și motive de optimism, însă – în prezent, România se află în topul țărilor din Uniune în ce privește viteza vaccinării și numărul de persoane imunizate împotriva virusului.

Dacă vaccinarea împotriva Covid-19 continuă în același ritm de până acum, populația blocului european va fi vaccinată doar în proporție de 15% până la sfârșitul lunii septembrie. Pe baza mediei din săptămâna care a trecut, Uniunea Europeană în ansamblul său ar trebui să își intensifice efortul de vaccinare de 5 ori pentru a își putea atinge ținta, scrie Digi24.

România este fruntașă la vaccinări în UE, fiind pe locul 2, după Malta. Chiar și așa, conform calculelor celor de la Politico, țara noastră ar urma să atingă obiectivul de 70% abia în decembrie 2022, dacă menține acest ritm, iar pentru a ajunge la data limită, ar trebui să crească rata vaccinărilor zilnice de trei ori. Menținând ritmul actual, însă, în 22 septembrie România ar urma să vaccineze doar 26% din populația adultă.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate