• Acasa
  • Botosani
  • Covid-19 Botoșani: 4 bărbați au fost plasați în carantină, după ce au sfidat măsura izolării
Botosani Slider Botosani

Covid-19 Botoșani: 4 bărbați au fost plasați în carantină, după ce au sfidat măsura izolării

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, forțele de ordine au continuat desfășurarea de activități în sistem integrat în vederea asigurării respectării normelor legale aflate în vigoare pe perioada stării de alertă. Astfel, polițiștii botoșăneni au verificat peste 1173 de persoane și 29 de societăți comerciale cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse în această perioadă. În urma neregulilor constatate s-au aplicat 37 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de peste 35.000 de lei.

Vineri, doi bărbați de 39, respectiv 27 de ani din județul Botoșani, care ar fi trebuit să se afle în izolare la domiciliu, au fost depistați de către polițiști pe raza localității de domiciliu. Cei doi au fost sancționați contravențional cu avertisment, iar ca măsură complementară s-a dispus carantinarea acestora pentru următoarele 14 zile.
Aceeași măsură a fost luată și în cazul altor doi bărbați, de 43, respectiv 35 de ani, din orașul Săveni, care ar fi trebuit să se afle în autoizolare la domiciliu, dar care au fost depistați pe stradă de polițiști
În plus, cei doi au fost sancționați contravențional cu amendă în cuantum de 5.000 de lei fiecare.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate