Image default
Suceava

Coronavirus Suceava: 310 cazuri în evoluție. Incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 1,48 la mia de locuitori

Astăzi, 22 octombrie 2020, conform datelor centralizate de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 6.427 de persoane declarate vindecate.

La nivelul județului, în ultimele 24 de ore au fost internate 27 de persoane diagnosticate cu Covid – 19, în același interval de timp fiind externate 42 de persoane declarate vindecate.

Din totalul celor 621 de pacienți internați în Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava, 202 pacienți sunt diagnosticați cu Covid-19, 107 pacienți sunt în zona tampon și 312 pacienți sunt cu alte afecțiuni (non-Covid).

Dintre pacienții diagnosticați Covid-19, 99 prezintă forme medii ale bolii, 35 prezintă forme ușoare, 50 prezintă forme severe, 18 prezintă forme grave și sunt internați în secția ATI, 3 pacienți fiind ventilați mecanic.

Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava dispune, la această dată, de 302 paturi libere din care 18 pentru pacienți Covid-19, 195 în sectorul Non-Covid și 89 pentru zona tampon. La unitatea ATI sunt disponibile două paturi pentru pacienți Covid. De asemenea, sunt 23 ventilatoare liberem din care 6 pentru pacienți Covid-19.

La nivelul Spitalului Municipal Rădăuți sunt internați un număr de 97 de pacienți diagnosticați cu Covid- 19 și o persoană suspectă de infecție cu noul coronavirus.

Persoanele suspecte Covid -19, internate în zonele tampon, în cazul confirmării infecției cu noul coronavirus sunt declarate pacienți diagnosticați Covid-19, fără a fi influențată statistica în ceea ce privește numărul de internări.

Numărul total de persoane testate până în prezent este de 66.120, în ultimele 24 de ore fiind testate 894 de persoane.

În prezent, se află în carantină 939 de persoane. Conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 1309/ 2020, carantina persoanelor se impune, în condiţiile pandemiei de COVID- 19, pentru persoanele care au intrat în contact direct cu persoane sau cel puţin cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2, prin testare cu metoda RT-PCR, precum și pentru persoanele care sosesc din ţări şi/sau zone cu risc epidemiologic ridicat, ţări şi/sau zone stabilite de către INSP în condiţiile legii. De asemenea în izolare la domiciliu se află 525 de persoane. Conform actului normativ menționat mai sus izolarea se dispune în cazul persoanelor diagnosticate cu virusul SARS-CoV-2 prin testare cu metoda RT-PCR sau cu semne şi simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2.

Conform distribuției cazurilor Covid-19 pe unități administrativ teritoriale, din cele 114 unități administrativ teritoriale 13 au niciun caz de infecție Covid-19 în evoluție, 13 au câte un caz în evoluție, 40 au sub cinci cazuri în evoluție, 27 au sub zece cazuri în evoluție iar 21 au peste zece cazuri în evoluție.

La data prezentului comunicat în județul Suceava sunt 1.310 cazuri de infecție Covid -19 în evoluție, iar incidența cumulată a cazurilor de infectare este de 1,48 la mia de locuitori.

În cursul zilei de 21 octombrie 2020 polițiștii au desfășurat activități în context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse 879 de persoane. De asemenea, au fost verificate 129 de societăți comerciale. Au fost aplicate 98 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 18.100 de lei pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală și neluarea măsurilor pentru diminuarea impactului riscurilor conform Legii nr.55/2020.

„Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.”, a transmis Prefectura Suceava.

Prefectul Sucevei, Alexandru Moldovan, solicită cetățenilor să respecte măsurile stabilite de autorități în perioada stării de alertă, distanțarea fizică și măsurile de igienă stabilite de către specialiști.

SĂ RESPECTĂM ÎN CONTINUARE 3 MĂSURI SIMPLE, CARE NE POT PROTEJA PE NOI SAU PE CEI DIN JURUL NOSTRU:
– să evităm locurile aglomerate, păstrând distanțarea fizică,
– să purtăm masca.
– să ne spălăm des mâinile.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate