Image default
Suceava

Coronavirus Suceava: 163 de pacienţi internaţi în spitalele din Suceava şi Rădăuţi.

Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava a informat că astăzi, 6 iunie 2020, ora 9.00, conform datelor centralizate la nivel județean de către Direcția de Sănătate Publică Suceava, în autoizolare la domiciliu se aflau 5.116 de persoane şi în carantină instituționalizată 3 persoane.

Până în prezent, 18.806 persoane au ieșit din autoizolare şi 3.105 persoane au ieșit din carantină instituționalizată.

Conform situației întocmită de către D.S.P. Suceava, la nivelul județului Suceava se înregistrează un număr de 2.763 de persoane declarate vindecate.

Persoanele izolate la domiciliu sunt clinic sănătoase și nu prezintă simptomatologie specifică afectării cu virusul Covid – 19.

În ultimele 24 de ore, au fost internate in spital 5 persoane diagnosticate cu Covid – 19 şi externate 24 de persoane, nefiind înregistrat niciun caz în rândul personalului medical.

În Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava se află internați un număr de 408 pacienți, dintre care 126 de pacienți Covid-19, un număr de 17 pacienți fiind internați la Secția ATI, iar la nivelul Spitalului municipal Rădăuți sunt internați un număr de 37 de pacienți Covid-19 și 22 persoane suspecte de infecție cu noul coronavirus.

Vineri, 5 iunie 2020, a fost transmisă către Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență solicitarea de ridicare a carantinei la Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Sasca Mică, comuna Cornu Luncii.

În cursul zilei de 5 iunie, poliţiştii au desfasurat activități in context Covid 19, fiind verificate cu privire la respectarea măsurilor si interdictiilor impuse 5.926 de persoane și 32 de societăți comerciale.

Datele înscrise în prezentul comunicat sunt din situațiile oficiale întocmite și transmise de instituțiile competente.

„Ținând cont că suntem în minivacanța de Rusalii, adresăm un apel către toți sucevenii să abordeze cu prudență măsurile de relaxare și să conștientizeze că cea mai sigură cale de a ține sub control răspândirea COVID 19 este reducerea la minimum a riscului de expunere la noul coronavirus.

Vă rugăm să fiți în continuare vigilenți în aplicarea măsurilor de prevenire și să țineți cont, așa cum ați făcut și până acum, de recomandările specialiștilor privind protecția personală împotriva COVID-19”, a transmis Prefectura Suceava.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate