Image default
Suceava

Colonelul în retragere Neculai Niga, cetățean de onoare al Sucevei

Municipiul Suceava are un nou cetățean de onoare, după ce Consiliul Local a aprobat acordarea acestei distincții colonelului în retragere Neculai Niga.

Acesta este președintele Filialei Județene a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria” și directoul revistei de cultură, informare și opinie “Plăieșii”.

Născut pe 14 iunie 1948, în comuna Cornu Luncii, Neculai Niga s-a pensionat în 2000, iar din 2009 este președinte al Filialei Județene a Asociației Cultul Eroilor „Regina Maria”.

În 2011, a pus bazele revistei „Plăieșii”, fiind director al publicației.

Conform Regulamentului privind acordarea titlului de Cetăţean de onoare al municipiului Suceava, această distincție poate fi decernată “unor înalte personalităţi ştiinţifice, culturale, sportive şi politice care, prin activitatea lor socio-profesională, au contribuit la realizarea unor legături ştiinţifice, culturale sau economice cu efecte favorabile municipiului Suceava”.

Titlul poate fi conferit şi “celor care, prin activitatea lor cotidiană, creează în ţară sau peste hotare o imagine deosebită municipiului şi României, având ca rezultate realizarea unor puternice legături economico-sociale sau de alte natură, în beneficiul cetăţenilor comunităţii respective”.

Distincţia poate fi retrasă prin hotărâre a Consiliului Local.

ARTICOLE ASEMANĂTOARE

Lasa comentariu

*Prin utilizarea acestui formular sunteți de acord cu stocarea și manipularea datelor dvs. pe acest site web.

Acest site foloseşte cookies. Navigând în continuare vă exprimaţi acordul asupra folosirii cookie-urilor Accept Nu accept

Politica de confidentialitate